Pana cand moartea…pardon..VIATA ne va desparti

fff52678657e1bb50ff82ac196285bc1

Incep să cred că oamenii cei mai fericiţi în relaţii sunt cei care ştiu când să plece, când să închidă o uşa ca să facă loc unei noi uşi.

Am urmărit ani de zile cupluri, poveşti de dragoste, încercând să aflul secretul lonegivitatii în cuplu, al acelor perechi care rămân până imbratranesc cu zâmbetul pe buze. Visam la acea iubire de tipul  “până când moartea ne va despărţi”. Tipic oricărei fete romantice în căutarea adevăratei iubiri.

Dar la un moment dat am realizat că mai important decât a îmbătrâni alaturi de primul sot şi a nu avea la activ o lista prea mare de fosti e…să fii fericit: singur, cu un partener sau cu al 7 lea partener. Suntem atât de diferiţi încât nu exista retete ale fericirii aplicabile pentru toata lumea. Unii vor rămâne cu primul lor partener, alţii cu primul soţ, iar alţii poate cu al doilea sau al 3-lea. Mai important decât a te incuia intr-un basm frumos cu pana la adanci batraneti, mai important decat a sarbatori nunta de diamant..e ca atunci cand esti in doi, cel de langa tine sa fie ceea ce ai tu nevoie in acel moment. Cred ca suntem mult prea stresati ca reteta unui cuplu fericit e numarul de ani petrecuti impreuna. Conteaza si cum sunt acei ani. Daca sunt niste ani senini, frumosi, in care evoluezi alaturi de cel de langa tine, sau sunt niste ani in care te lovesti frecvent de diverse incercari. Si chiar si asa, cine zice ca trebuie sa pleci sau sa ramai? Unii se vor simti mai fericiti si impacati cu ei avand un singur partener alaturi de care sa se simta OK…decat zece alaturi de care sa se simta WOW (pe rand, bineinteles).
Dar cred ca nu întotdeauna cei din relaţiile de lungă durata sunt cei mai fericiţi. Mai ales ca traim intr-o tara in care parintii si societatea pun o imensa presiune pe cei tineri sa se casatoreasca si sa reziste stoic orice ar fi, oricat de subreda, nefericita sau poate doar monotona ar fi relatia respectiva. Sa evite conflictele de dragul rezistentei unei casatorii sau a unei relatii. Sa evite cu orice pret acel mare esec: ruptura. Sunt convinsa ca putem insa depasi aceasta mentalitate, daca ne dorim cu adevarat si daca noi insine vom face alte alegeri. Aceea de a ne lua viata in propriile maini, indiferent de ce zic sau cred cei din  jurul nostru.

927f6cccd753ac463a6868c22b6aa61a

Aş schimbă jurămintele de la căsătorie. Aş inlocui “până când MOARTEA ne va despărţi”. Cu “până când VIATA ne va despărţi”, pana cand drumul meu se va separa de al tau, oricand va fi acel moment – intr-un an, doi, cinci, cincizeci sau inca n vieti viitoare. Pentru că dacă îţi zic că te iubesc azi nu înseamnă că te voi iubi restul vieţii. Si asta nu inseamna ca nu te iubesc profund acum, sau ca te iubesc mai putin decat trebuie. Sunt liber să te iubesc cât va fi să fie, cât ne va fi să fie. Şi celălalt la fel. Faptul că am construit ceva împreună nu devine o lege că să nu încerc la un moment dat să construiesc cu altcineva noi lucruri daca noi doi nu mai putem construi ceva frumos. Faptul că avem o familie, o casă, un trecut e ceva minunat, dar nu o condamnare la o eternitate, decat daca acea eternitate este minunata pentru amandoi.

Da, lucrurile sunt mai dificile cand ajungem la practica, dar daca nu incepem sa privim cu seninatate acest curs firesc al vietii, vom risca sa imbatranim in relatii moarte, privind cu invidie la ce traiesc cei din jurul nostru si daruind mai departe copiilor nostri acelasi bagaj emotional, aceeasi frica de a risca si a lua totul de la capat.

Suntem îngrozitor de lipsiţi de libertate când vine vorba de relaţii, de iubire. Totul se bazează pe aşteptări, pe ce e bine de făcut, pe ce fac cei din jurul nostru. O relaţie e un dans şi  cât alegem să dansăm ţine de fiecare în parte şi este de libertatea fiecăruia să aleagă cât vrea. Dacă am făcut un copil, dacă am zis un “te iubesc”, dacă am cumpărat o casă, dacă ne-am căsătorit, dacă s-au cunoscut părinţii, dacă am stat 10 ani împreună sau 30 – toate astea nu trebuie să devină condiţionări ale iubirii.  Dacă ţi-am dat un rinichi nu înseamnă că trebuie să îţi lustruiesc pantofii în fiecare zi.

Nu este egoism, este libertatea de a-ţi urmă propria cale, propriul drum. De a fi stapan pe propia viata. Şi de a iubi liber, nu constrâns. De multe ori se zice că cea care strică o relaţie e căsătoria. E posibil că atunci când simţi presiunea şi  constrângerea unui document asupra ta, undeva un ceas să ticăie disperat că se sufocă. Mai grav e ca intr-o zi s-ar putea sa auzi acel ceas si sa te sperii…

Nu este egoism, este vorba de a-ţi da şansa unei fericiri mai mari decât ceea ce trăieşti, şansa unei experienţe mai potrivite pentru ţine atunci când NU eşti complet împlinit cu ceea ce ai si ai incercat tot ce ai putut. Şi da, este foarte dureros când eşti cel părăsit, cel care rămâi să dansezi singur. Când ţi se închide uşa în nas. Nimeni nu iti poate lua acea durere. Dar cred că exact frica de aceasta experienţă ne face să ne înlănţuim singuri in promisiuni şi legi false. Din cauza acestei frici de a fi trădat, abandonat, neiubit, de a fi parasit pentru un altul/ alta, de a rămâne singur…întreţinem cu toţii nişte credinţe bolnăvicioase asupra relaţiilor.  Că o relaţie terminată e un eşec, o greşeală, că cei doi sigur nu au făcut ceva cum trebuie. Sigur nu au fost atenţi, sigur se putea mai bine, sigur nu erau fericiti de la inceput, sigur că privim cu ochi critici şi de undeva de sus greşelile celorlalţi. Care oare chiar sunt greşeli? Sau sunt doar experienţe de care cei doi au nevoie si pe care deşi pare inconştient, ei singuri au ales să le trăiască.

f81160229f20d0ed92f13da0d0c3097e

De multe ori m-am întrebat dacă e mai bine o viaţă confortabilă pe pilot automat sau o viaţă în care cu bine sau rău, căderi sau înălţări, alegi să te descoperi, să trăieşti. Într-adevăr, e mai riscantă a doua varianta şi cu siguranţă mai predispusă unor suferinţe. Mai ales cand a fi singur sau divortat e privit inca ca un tabuu si in detrimentul unei vieti molatice si sigure. Dar măcar eşti iubit cu adevărat pentru ceea ce eşti şi nu te ascunzi în spatele unor credinţe false, frici, în spatele  incapacităţii de a fi tu, aşa cum eşti tu, necenzurat. Macar ai curajul sa iti oferi noi sanse in viata, in loc sa dai cu banul in fiecare saptamana: daca e o saptamana buna, sau una rea.

Mai trist însă decât faptul că trăim cenzuraţi în doi, e faptul că ne cenzurăm faţă de noi înşine. Ne cenzurăm în doi tocmai ca să nu trecem prin coşmarul unui abandon dar adevărul e că singura relaţie pe care nu ar trebui să o abandonăm niciodată este cea cu noi înşine. În schimb, ceea ce facem este să ne agăţăm de toţi cei din jurul nostru aşteptându-ne de la ei să ne ofere atenţie, iubire, devotament, stabilitate, înţelegere, timp în care noi ne autoabandonam în fiecare zi.

3cf832e3048e1f11d596cd9b55e1e8ea

Relaţiile sunt făcute să dureze atâta timp cât cei doi (amândoi) au nevoie de acea relaţie. Şi fiecare ar trebui să aibă curajul şi libertatea să ia orice drum îşi doreşte, fără să fie învinuit, judecat, pus la zid pentru anii petrecuţi împreună, pentru eforturile nerăsplătite, pentru iubirea dăruită, pentru sutele de jurăminte.  Dacă cel de lângă ţine pleacă (fizic sau doar emoţional), încearcă să te gândeşti…dacă erai tu cel care avea nevoie de un alt drum? Dacă erai tu cel care ar fi trebuit să aleagă între fericire şi complacerea într-o viaţă în care pereţii, oricât ai încercat să îi zugrăveşti, şi-au pierdut culoarea de altădată? Dacă erai tu cel nesigur? Dacă erai tu cel care nu era convins? Sau cel care a încetat să mai iubească? Nu ar fi fost frumos să îţi ofere cineva înţelegerea şi libertatea de alegere în loc să te prindă în colivia de aur datorită unor promisiuni frumoase?

Hai sa privim cu mai putina seriozitate relatiile, iubirea. Ele sunt un joc, nu sunt niste dosare la tribunal. Sa mai renuntam la privirea plina de mila, repros sau spaima cand auzim de un divort sau o despartire. Si sa alegem sa le privim ca pe un nou inceput, nimic mai mult.
Iubeşte ca pentru totdeauna, iubeste fara masuri, crede în promisiuni, jurăminte. Spune-le cu toată fiinţă ta, fara sa iti pese ce va urma, daca veti ramane impreuna sau nu. Let go of control! Visează la suflete pereche, la acel suflet care să te implineasca pe toate nivelele. Nu te mulţumi cu mai puţin. Dar nu îţi crea niciodată o realitate din jurăminte, dintr-o casatorie, dintr-un trecut, oricat de minunat a fost el. Bucură-te de timpul petrecut cu orice fiinţă de lângă tine fără să ai aşteptarea că acea fiinţă să îţi rămână alături o viaţă, o eternitate. Fara sa ai pretentia de la acea fiinta sa iti ofere tot ceea ce ii oferi tu in schimb, nici un gram mai putin.

Şi oricâte experienţe placute sau mai puţin placute ai avut, adu-ţi aminte că zilnic interacţionăm, zilnic creăm relaţii, ne jucăm unii cu ceilalţi. Şi aceste interacţiuni, legături, unele mai serioase, altele mai puţin, unele mai profunde, altele mai superficiale, unele mai triste altele mai fericite, unele care ne dau aripi, altele care ne coboara, TOATE insa ne fac să fim ceea ce suntem noi azi. Zi de zi ne alegem oameni cu care să ne şlefuim, să ne modelăm împreună. Şi aşa vom face până la final. Că e acel suflet pereche lângă noi sau nu,  că am încercat de zeci de ori până ne-am găsit jumatatea, va conta mai puţin. Va conta dacă ne-am respectat cu adevărat jurămintele faţă de noi înşine.

Va conta dacă m-am iubit cu adevărat. Dacă m-am respectat şi mi-am respectat nevoile şi limitele. Dacă mi-am oferit ce aveam nevoie să îmi ofer. Dacă m-am ascultat, dacă mi-am răspuns. Daca mi-am dat timp. Dacă m-am uitat mai mult la mine decât la cei din jur. Dacă am aflat ce îmi doream. Dacă am trăit sau i-am lăsat pe alţii să trăiasca în locul meu. Dacă am ales sau i-am lăsat pe alţii să aleagă pentru mine.
Dacă m-am cunoscut. Daca m-am inteleles. Dacă m-am întâlnit. Dacă m-am oprit să privesc. Chiar si pentru un minut.

Daca ti-a placut citeste si:

de3718cf3098501dbd62bc4730f44cd6

Conflictul. Eu, proiectia mea, trecutul meu. Celalalt, proiectia lui, trecutul lui