9 Intrebari

10610610_1397720970528157_3268708148527247427_n

Toţi avem întrebări care ne frământă, care încolţesc în mintea noastră lansând ipoteze, analize şi incertitudini. Este natura omului să gândească, nu?

Mi-am dat seama cât de diferite sunt unele dintre intrabarile pe care mi le pun faţă de acum 10 ani, şi cât de asemănătoare altele. Şi mă gândeam, că uneori suntem şi suma întrebărilor pe care ni le punem. Si ca intrebarile ne pot fi uneori de ajutor. Pentru că întrebându-ne ajungem să ne întoarcem către noi, către sinceritatea din noi şi în sfârşit să ne cunoaştem mai bine.

1.    Ce părere am despre mine? Dacă m-aş uita la mine din afară, complet obiectiv, cine sunt?
Oare mă înţeleg cu adevărat, mă plac? Oare mă cunosc? Poate cred că sunt complet neegoista şi totuşi cei din jur nu mă văd aşa. Sau mă cred cea mai optimistă persoană din lume şi ceilalţi mi-ar zice că sunt o mare plângăcioasă care vede totul în negru.

2.    Ce greşeli am făcut în viaţa mea?

Unde nu sunt mulţumită de alegerile mele? Eu simt că e ok să ne analizăm şi greşelile atâta timp cât nu rămânem cu capsa pusă pe ele. E un mod de a evolua. Din orice punct de vedere. Pot să fiu nemulţumită de ce parteneri atrag în viaţa mea, de cum mă comport cu cei din jur, de cum îmi aleg prietenii, de ce alegeri fac în viaţa profesională, sau ce aleg să mănânc şi tot aşa. Într-adevăr, unii avem tendinţa să criticăm foarte puternic ceea ce credem noi că “greşim” şi putem deveni inamicii nostrii numărul unu. Dar dacă reuşim să trecem peste puternicul critic interior, greşelile sau ceea ce nu ne place din viaţa noastră sunt până la urmă un trigger spre schimbare si spre..evoluţia personală. Şi, desi neplăcut, din greşeli învaţă omul. Ar fi frumos să ne naştem învăţaţi şi înţelepţi dar înţelepciunea e ceva ce se construieşte în timp, nu se primeşte la pachet.

3.    Ce nu vreau să văd  la mine?

De care aspecte ale mele sunt atât de indignată, ruşinată sau am o părere atâta de proastă încât nu vreau să mi le recunosc? Toţi avem şi bune şi rele, important e să reuşim să integrăm toate aceste părţi că fiind doar părţi şi nu rău şi bine. Pe hârtie e foarte uşor de scris, mai greu e însă de pus în practică dar dacă vrem să avem o şansă la a ne accepta şi iubi cu adevărat trebuie să facem un efort şi să vedem cu ochii mari deschişi cine suntem..în totalitate.

4.    Care sunt dorinţele sufletului meu şi care ale egoului?

De multe ori mă simt prinsă în capcana de a şti sau nu şti care sunt dorinţele mele interne. Poate fiindcă inima mea nu vorbeşte cu glas tare, dar uneori este dificil să faci diferenţa între diverse nevoi egotice şi ce are nevoie sufletul nostru. Fiindcă el nu are nevoie de războaie şi conflicte şi totuşi, lumea întreagă arată ca o harta mare de ambiţii şi dorinţe de putere. La un nivel mai mic, sunt convinsă că fiecare dintre noi este prins în acest joc al puterii, al egoismului, al urmăriririi “intereselor” personale în detrimentul intereselor sufletelor noastre.

Aud de multe ori mămici care afirmă că o dată cu bebe îşi dau seama care sunt adevăratele împliniri în viaţă.  Iubirea, familia, simple things în life.  Acele împliniri erau tot timpul acolo, nu şi-au schimbat priorităţile, ci în sfârşit acele dorinţe au fost ascultate şi înţelese. Când însă nu le auzi, nu le gusti, e atât de uşor să confuzi succesul cu fericirea. Să confuzi o viaţă socială activa cu prietenia adevărată. Sau să confuzi iubirea de la personaj la personaj cu iubirea de la suflet la suflet.

5.    Îmi place ceea ce fac la job? Mă împlineşte, mă reprezintă?

Munca ne ocupă foarte mult din timpul nostru. Petrec mai mult timp cu colegii decât cu partenerul meu de viata. Nu degeaba multe relaţii se nasc la job. Aloc mai mult timp jobului decât a face activităţi care să îmi aducă plăcere, de la plimbatul într-un parc la pictat, dansat, gătit, sau făcut orice altceva drag sufletului meu. Nu tuturor ne vine cheful cand ajungem de la job sa sarim la pictat, lectii de gatit sau plimbari prin parc. Eu de multe ori alunec molcom pe canapea dupa o cina romantica si rapida in doi.

Jobul este o parte importantă a vieţii mele. Pentru marele motiv că îmi ocupă enorm de mult timp. Câteodată mi se pare absurd cât timp petrecem între 4 pereţi ai open space-urilor, cu laptopul în faţă, dând mailuri, mergând în şedinţe, scriind documente peste documente şi în fine..fiecare ştie mai bine ce face la jobul lui. Timp în care soarele se plimbă pe cer. Timp în care în Siria, Irak , Nigeria mor mii de oameni. Acel timp în care eu stau în şedinţe. E foarte ciudat şi sinistru în acelaşi timp din acest punct de vedere. Pentru că în faţa unor aspecte ale vieţii, statul cu fundul la birou pare ridicol şi absurd. Din alte puncte de vedere ne aduce o stabilitate financiară, o împlinire şi sentimentul că facem parte din ceva mai mare.
Deoarece jobul are un statut important în viaţa mea şi probabil al viitorului meu, încerc de multe ori să îmi dau seama dacă sunt unde trebuie. Dacă fac alegerile de care am nevoie. Dacă sunt omul potrivit la locul potrivit. Dacă sunt motivată. Dacă vreau să fac altceva. Dacă balanţa e mai mult înspre împlinire şi fericire sau mai mult înspre stres şi frustrare.

9053276b8a8b32772dddd91b171c8980

6.    Care îmi sunt prietenii adevăraţi?

Asta e o mare frământare personală pentru că sunt o idealistă când vine vorba de prieteni. Eu cred in prietenii in care ne ajutam, in care ne bazam unii pe ceilalti si in care poate exista incredere..absoluta cu cei foarte apropiati. Cred in prietenii in care ne gandim unii la ceilalti si incercam sa FIM in relatia respectiva, nu doar sa avem un umar pe care sa ne plangem la greu si o colega de iesit la cafea. Cred in prietenii in care am face ceva pentru cel de langa noi. Si cred in prietenii care se bazeaza pe multa deschidere si incredere. Din ce vad de multe ori in jur (nu numai in viata mea) suntem împreună la bine şi când nu am altceva MAI BUN de făcut. Noţiunea de mic sacrificiu nu prea mai există. Câţi facem un efort pentru un prieten, dacă depăşeşte nivelul nostru de  confort? Mă duc la ziua unui prieten foarte bun? Sigur că da! Mă mai duc dacă nu prea am chef sau mă simt obosit? Fac un mic sacrificiu de confort ca să îi aduc o bucurie prietenului meu şi să îi arăt că îmi pasă de el? Nu stiu cati suntem dispusi sa trecem acel prag.
Îmi aduc aminte să îmi întreb un prieten drag care mi s-a confesat că nu are o perioada bună să văd cum se mai simte, dacă are nevoie de ceva, poate doar de ascultarea mea sau să simtă că îi pasă cuiva de el? Cati facem asta? In schimb ne aducem aminte de toate mailurile importante de la birou, toate task-urile care trebuiesc indeplinite.

Cu toate că în tinereţe prieteniile erau la kilogram şi pe cât de multe erau pe atât de superficiale, acum sunt cu gramul.  Şi nu foarte profunde. Din păcate cred că oamenii se conectează între ei mult mai greu. Nu cred ca felul omului de a fi este de vina. Ci problema noastra a tuturor este ca nu mai suntem dispusi sa ne conectam. Am crezut de multe ori ca un prieten care m-a tradat este nesimtit. De fapt, nu are nici o treaba cu gradul lui de simtire sau nesimtire. Atata era dispus omul sa ofere in relatia respectiva, relatie de la care eu asteptam mai mult. Si poate si eu fac asta altora la randul meu. Problema noastra e ca nu mai suntem dispusi sa oferim.

Cu toate ca suntem oricand dispusi sa iesim la cafele in oras, cine sau vacante cu prietenii, nu mai suntem dispusi sa ne conectam noi intre noi, sa ne oferim timpul si prietenia. Pentru ca desi pare ca oferim timpul nostru cand iesim in oras sau stam la telefon, de multe ori tot pentru noi o facem, pentru ca ne plictisim si pentru ca e mai fun sa iesim cu amicii in oras. Dar cand daruim cu adevarat timp? Si prietenie?

7.    Dacă nu mi-ar fi frică să renunţ la ce am – ce aş face?

Dacă nu mi-ar fi frică că nu am bani, că nu reuşesc, că etc etc …ce aş face? La ce visez? Să fac înconjurul pământului într-un an, să mă apuc de gătit într-un mic restaurant, să am un bed and breakfast în sri lanka, să mă apuc de fotografie, sa ma fac dansatoare de dans contemporan, sa ma mut intr-o tara cu mult soare si plaje, sa fac calatorii initiatice prin lume, să înlocuiesc trezitul chinuit de dimineaţă pentru birou cu orice altă activitate care mă lasă să  încep la 10 sau când corpul meu simte că poate să înceapă.

E frumos să visezi şi nu se ştie niciodată ce dorinţa prinde putere şi străluceşte în univers, conspirând să se împlinească.

8.    Pe cine admir?

Mi se pare important să ştim pe cine admirăm şi de ce admirăm. Nu pe cine invidiem. Cu siguranţă am invidiat femei de carieră, femei frumoase, femei slabe, femei care au făcut mulţi bani, femei care păreau sigure pe ele, femei curtate de mulţi bărbaţi. Unele dintre ele poate chiar prietene fiindu-mi. Dar nu ştiu dacă le-am admirat, dacă m-am uitat către ele ca un copil pur şi simplu fericit de prezenţa lor. Poate egoul meu şi-a dorit foarte mult să fie o femeie înalta, slabă, sigură pe ea, super inteligentă, super competentă la job,  frumos îmbrăcată, cu o sută de bărbaţi la picioare. Dar…tind să cred că sufletul meu nu dă doi bani pe asta. Încă se mai ciodaneste cu egoul meu din cand in cand…

Pot fi prieteni, colegi, personalităţi, vedete, whatever…poate fi oricine. Eu simt că e bine să avem role models şi sunt convinsă că fără să ne stabilim o astfel de intenţie, toţi avem aşa ceva. Role models nu înseamnă o persoana superioara nouă, ci cineva care deţine nişte atribute pe care ni le dorim şi noi.  Important însă mi se pare că aceste role models ne zic multe despre noi. Ne vorbesc despre cine ne dorim sa fim, nu despre cine credem ca vrem sa fim.

Uită-te cu atenţie şi vezi ce îţi place la acel role model, ce admiri, şi astfel îţi vei da seama ce îţi doreşti să ai, acceptă că îţi doreşti acel lucru/ atribut/ experienţă şi poate uşor uşor îţi şi mişti cărarea înspre acea direcţie. De exemplu, ultimul meu role model este instructoarea mea de dans. Nu ştiu încă ce anume, dar e ceva ce ea “are” şi îmi doresc şi eu. Poate atitudinea, poate libertatea creativităţii ei, poate felul in care îşi da voie să fie copilăroasă într-o lume în care eu am învăţat că e greşit şi imatur,  orice e, sunt convinsă că e ceva despre mine de fapt, nu atâta despre ea. Şi e ceva ce eu am nevoie. Instructoarea mea de dans e o ghicitoare către inima mea. Fiecare om iti zice o poveste despre tine însuţi, nu te păcăli că ar fi altfel.

Alpine section of the Kepler Track, South Island, New Zealand.
9.    Dacă aş şti că nu există consecinţe, dacă aş şti că nu mă poate judecă nimeni pentru ceea ce fac…ce aş face? CINE AŞ FI?

Îmi las imaginaţia să zboare şi să mă visez pe mine, aşa cum simt să fiu, fără limite, fără să îmi pese de nimic. Nu zic că e bine sau rău, poate eu cea imaginară aş alege să dau în cap cuiva care m-a enervat, dar şi instinctele noastre mai animalice trebuie lăsate câteodată libere, măcar în imaginaţia proprie. Sau poate aş alege să spun mult mai des ceea ce simt, fără frica de a fi privită într-un mod urat. Poate mă voi duce şi le voi zice celor din jur ce mă deranjează când mă deranjează ceva, fără frică de a fi respinsă. Poate îmi voi spune părerea fără gandul că voi fi catalogata ciudată. În lumea mea imaginară, îmi permit orice, chiar şi să urlu şi la cel mai bun prieten dacă m-a călcat pe coadă. Este lumea mea, nu a celorlalţi. În lumea adevărată, nu prea mă duc să zic ce simt cu adevărat. Nu vorbesc foarte des depre ceea ce citesc sau cred, imi aleg uneori cuvintele, parerile.  Am grijă să îmi ascund kilogramele in plus de frică că iar cineva o observă şi va simţi nevoia să facă o remarcă. La fel şi despre tocuri, dacă sunt prea mică sigur se găseşte cineva să observe în gura mare cât de mică sunt, aşa, drăgălaş, bineînţeles (de obicei persoana în cauza este întotdeauna înalta şi eventual slabă, culmea). Nu o să zic ce mă deranjează unui prieten de frică că eu greşesc sau că voi supăra prea rău, ajungând în cele din urmă să fiu eu cea supărată. Aş pleca de la birou într-o zi în care simt că nu am nici un randament. Aş pleca să mă plimb în loc să mă simt sufocată într-un open space într-o zi în care oricum nu am ceva de făcut. Pe de o parte glumesc, dar cu siguranţa in lumea reala nu prea ne aparam si mai ales nu vorbim cand simtim sa vorbim. Nu stim sa zicem: “Scuza-ma, dar remarca ta m-a deranjat, chiar nu imi face placere”. Inghitim in sec si dupa turnam inapoi de 100 de ori mai mult venin. Sunt convinsa ca multi nici macar nu isi dau seama ce efect negativ au unele cuvinte aruncate peste gard, asa cum nici eu uneori nu imi dau seama de ale mele sau nu imi cer scuze rusinata de ce am facut. Da, si in loc sa imi fie rusine si sa ma critic in gand, m-as duce frumos si mi-as cere iertare.

Poate in lumea mea imi permit sa rad zgomotos, sa ma prostesc fara sa se uite cateva prietene amuzate ca la un mic clovn, as putea sa imi fac parul roz, as putea sa ies in pijamale la cafea, sau as fi o nesimtita cu cei din jur..cine stie..dar as fi eu…

Tu ce intrebari ai pe lista?

*Tot ce ai citit sunt parerile mele personale si te rog sa iei din ele ce ti se potriveste si sa lasi aici ce nu. Nu te incarca cu ce “intrebari” nu ai nevoie.

Advertisements

Pana cand moartea…pardon..VIATA ne va desparti

fff52678657e1bb50ff82ac196285bc1

Incep să cred că oamenii cei mai fericiţi în relaţii sunt cei care ştiu când să plece, când să închidă o uşa ca să facă loc unei noi uşi.

Am urmărit ani de zile cupluri, poveşti de dragoste, încercând să aflul secretul lonegivitatii în cuplu, al acelor perechi care rămân până imbratranesc cu zâmbetul pe buze. Visam la acea iubire de tipul  “până când moartea ne va despărţi”. Tipic oricărei fete romantice în căutarea adevăratei iubiri.

Dar la un moment dat am realizat că mai important decât a îmbătrâni alaturi de primul sot şi a nu avea la activ o lista prea mare de fosti e…să fii fericit: singur, cu un partener sau cu al 7 lea partener. Suntem atât de diferiţi încât nu exista retete ale fericirii aplicabile pentru toata lumea. Unii vor rămâne cu primul lor partener, alţii cu primul soţ, iar alţii poate cu al doilea sau al 3-lea. Mai important decât a te incuia intr-un basm frumos cu pana la adanci batraneti, mai important decat a sarbatori nunta de diamant..e ca atunci cand esti in doi, cel de langa tine sa fie ceea ce ai tu nevoie in acel moment. Cred ca suntem mult prea stresati ca reteta unui cuplu fericit e numarul de ani petrecuti impreuna. Conteaza si cum sunt acei ani. Daca sunt niste ani senini, frumosi, in care evoluezi alaturi de cel de langa tine, sau sunt niste ani in care te lovesti frecvent de diverse incercari. Si chiar si asa, cine zice ca trebuie sa pleci sau sa ramai? Unii se vor simti mai fericiti si impacati cu ei avand un singur partener alaturi de care sa se simta OK…decat zece alaturi de care sa se simta WOW (pe rand, bineinteles).
Dar cred ca nu întotdeauna cei din relaţiile de lungă durata sunt cei mai fericiţi. Mai ales ca traim intr-o tara in care parintii si societatea pun o imensa presiune pe cei tineri sa se casatoreasca si sa reziste stoic orice ar fi, oricat de subreda, nefericita sau poate doar monotona ar fi relatia respectiva. Sa evite conflictele de dragul rezistentei unei casatorii sau a unei relatii. Sa evite cu orice pret acel mare esec: ruptura. Sunt convinsa ca putem insa depasi aceasta mentalitate, daca ne dorim cu adevarat si daca noi insine vom face alte alegeri. Aceea de a ne lua viata in propriile maini, indiferent de ce zic sau cred cei din  jurul nostru.

927f6cccd753ac463a6868c22b6aa61a

Aş schimbă jurămintele de la căsătorie. Aş inlocui “până când MOARTEA ne va despărţi”. Cu “până când VIATA ne va despărţi”, pana cand drumul meu se va separa de al tau, oricand va fi acel moment – intr-un an, doi, cinci, cincizeci sau inca n vieti viitoare. Pentru că dacă îţi zic că te iubesc azi nu înseamnă că te voi iubi restul vieţii. Si asta nu inseamna ca nu te iubesc profund acum, sau ca te iubesc mai putin decat trebuie. Sunt liber să te iubesc cât va fi să fie, cât ne va fi să fie. Şi celălalt la fel. Faptul că am construit ceva împreună nu devine o lege că să nu încerc la un moment dat să construiesc cu altcineva noi lucruri daca noi doi nu mai putem construi ceva frumos. Faptul că avem o familie, o casă, un trecut e ceva minunat, dar nu o condamnare la o eternitate, decat daca acea eternitate este minunata pentru amandoi.

Da, lucrurile sunt mai dificile cand ajungem la practica, dar daca nu incepem sa privim cu seninatate acest curs firesc al vietii, vom risca sa imbatranim in relatii moarte, privind cu invidie la ce traiesc cei din jurul nostru si daruind mai departe copiilor nostri acelasi bagaj emotional, aceeasi frica de a risca si a lua totul de la capat.

Suntem îngrozitor de lipsiţi de libertate când vine vorba de relaţii, de iubire. Totul se bazează pe aşteptări, pe ce e bine de făcut, pe ce fac cei din jurul nostru. O relaţie e un dans şi  cât alegem să dansăm ţine de fiecare în parte şi este de libertatea fiecăruia să aleagă cât vrea. Dacă am făcut un copil, dacă am zis un “te iubesc”, dacă am cumpărat o casă, dacă ne-am căsătorit, dacă s-au cunoscut părinţii, dacă am stat 10 ani împreună sau 30 – toate astea nu trebuie să devină condiţionări ale iubirii.  Dacă ţi-am dat un rinichi nu înseamnă că trebuie să îţi lustruiesc pantofii în fiecare zi.

Nu este egoism, este libertatea de a-ţi urmă propria cale, propriul drum. De a fi stapan pe propia viata. Şi de a iubi liber, nu constrâns. De multe ori se zice că cea care strică o relaţie e căsătoria. E posibil că atunci când simţi presiunea şi  constrângerea unui document asupra ta, undeva un ceas să ticăie disperat că se sufocă. Mai grav e ca intr-o zi s-ar putea sa auzi acel ceas si sa te sperii…

Nu este egoism, este vorba de a-ţi da şansa unei fericiri mai mari decât ceea ce trăieşti, şansa unei experienţe mai potrivite pentru ţine atunci când NU eşti complet împlinit cu ceea ce ai si ai incercat tot ce ai putut. Şi da, este foarte dureros când eşti cel părăsit, cel care rămâi să dansezi singur. Când ţi se închide uşa în nas. Nimeni nu iti poate lua acea durere. Dar cred că exact frica de aceasta experienţă ne face să ne înlănţuim singuri in promisiuni şi legi false. Din cauza acestei frici de a fi trădat, abandonat, neiubit, de a fi parasit pentru un altul/ alta, de a rămâne singur…întreţinem cu toţii nişte credinţe bolnăvicioase asupra relaţiilor.  Că o relaţie terminată e un eşec, o greşeală, că cei doi sigur nu au făcut ceva cum trebuie. Sigur nu au fost atenţi, sigur se putea mai bine, sigur nu erau fericiti de la inceput, sigur că privim cu ochi critici şi de undeva de sus greşelile celorlalţi. Care oare chiar sunt greşeli? Sau sunt doar experienţe de care cei doi au nevoie si pe care deşi pare inconştient, ei singuri au ales să le trăiască.

f81160229f20d0ed92f13da0d0c3097e

De multe ori m-am întrebat dacă e mai bine o viaţă confortabilă pe pilot automat sau o viaţă în care cu bine sau rău, căderi sau înălţări, alegi să te descoperi, să trăieşti. Într-adevăr, e mai riscantă a doua varianta şi cu siguranţă mai predispusă unor suferinţe. Mai ales cand a fi singur sau divortat e privit inca ca un tabuu si in detrimentul unei vieti molatice si sigure. Dar măcar eşti iubit cu adevărat pentru ceea ce eşti şi nu te ascunzi în spatele unor credinţe false, frici, în spatele  incapacităţii de a fi tu, aşa cum eşti tu, necenzurat. Macar ai curajul sa iti oferi noi sanse in viata, in loc sa dai cu banul in fiecare saptamana: daca e o saptamana buna, sau una rea.

Mai trist însă decât faptul că trăim cenzuraţi în doi, e faptul că ne cenzurăm faţă de noi înşine. Ne cenzurăm în doi tocmai ca să nu trecem prin coşmarul unui abandon dar adevărul e că singura relaţie pe care nu ar trebui să o abandonăm niciodată este cea cu noi înşine. În schimb, ceea ce facem este să ne agăţăm de toţi cei din jurul nostru aşteptându-ne de la ei să ne ofere atenţie, iubire, devotament, stabilitate, înţelegere, timp în care noi ne autoabandonam în fiecare zi.

3cf832e3048e1f11d596cd9b55e1e8ea

Relaţiile sunt făcute să dureze atâta timp cât cei doi (amândoi) au nevoie de acea relaţie. Şi fiecare ar trebui să aibă curajul şi libertatea să ia orice drum îşi doreşte, fără să fie învinuit, judecat, pus la zid pentru anii petrecuţi împreună, pentru eforturile nerăsplătite, pentru iubirea dăruită, pentru sutele de jurăminte.  Dacă cel de lângă ţine pleacă (fizic sau doar emoţional), încearcă să te gândeşti…dacă erai tu cel care avea nevoie de un alt drum? Dacă erai tu cel care ar fi trebuit să aleagă între fericire şi complacerea într-o viaţă în care pereţii, oricât ai încercat să îi zugrăveşti, şi-au pierdut culoarea de altădată? Dacă erai tu cel nesigur? Dacă erai tu cel care nu era convins? Sau cel care a încetat să mai iubească? Nu ar fi fost frumos să îţi ofere cineva înţelegerea şi libertatea de alegere în loc să te prindă în colivia de aur datorită unor promisiuni frumoase?

Hai sa privim cu mai putina seriozitate relatiile, iubirea. Ele sunt un joc, nu sunt niste dosare la tribunal. Sa mai renuntam la privirea plina de mila, repros sau spaima cand auzim de un divort sau o despartire. Si sa alegem sa le privim ca pe un nou inceput, nimic mai mult.
Iubeşte ca pentru totdeauna, iubeste fara masuri, crede în promisiuni, jurăminte. Spune-le cu toată fiinţă ta, fara sa iti pese ce va urma, daca veti ramane impreuna sau nu. Let go of control! Visează la suflete pereche, la acel suflet care să te implineasca pe toate nivelele. Nu te mulţumi cu mai puţin. Dar nu îţi crea niciodată o realitate din jurăminte, dintr-o casatorie, dintr-un trecut, oricat de minunat a fost el. Bucură-te de timpul petrecut cu orice fiinţă de lângă tine fără să ai aşteptarea că acea fiinţă să îţi rămână alături o viaţă, o eternitate. Fara sa ai pretentia de la acea fiinta sa iti ofere tot ceea ce ii oferi tu in schimb, nici un gram mai putin.

Şi oricâte experienţe placute sau mai puţin placute ai avut, adu-ţi aminte că zilnic interacţionăm, zilnic creăm relaţii, ne jucăm unii cu ceilalţi. Şi aceste interacţiuni, legături, unele mai serioase, altele mai puţin, unele mai profunde, altele mai superficiale, unele mai triste altele mai fericite, unele care ne dau aripi, altele care ne coboara, TOATE insa ne fac să fim ceea ce suntem noi azi. Zi de zi ne alegem oameni cu care să ne şlefuim, să ne modelăm împreună. Şi aşa vom face până la final. Că e acel suflet pereche lângă noi sau nu,  că am încercat de zeci de ori până ne-am găsit jumatatea, va conta mai puţin. Va conta dacă ne-am respectat cu adevărat jurămintele faţă de noi înşine.

Va conta dacă m-am iubit cu adevărat. Dacă m-am respectat şi mi-am respectat nevoile şi limitele. Dacă mi-am oferit ce aveam nevoie să îmi ofer. Dacă m-am ascultat, dacă mi-am răspuns. Daca mi-am dat timp. Dacă m-am uitat mai mult la mine decât la cei din jur. Dacă am aflat ce îmi doream. Dacă am trăit sau i-am lăsat pe alţii să trăiasca în locul meu. Dacă am ales sau i-am lăsat pe alţii să aleagă pentru mine.
Dacă m-am cunoscut. Daca m-am inteleles. Dacă m-am întâlnit. Dacă m-am oprit să privesc. Chiar si pentru un minut.

Daca ti-a placut citeste si:

de3718cf3098501dbd62bc4730f44cd6

Conflictul. Eu, proiectia mea, trecutul meu. Celalalt, proiectia lui, trecutul lui

Draga Moş Craciun…

b170f423abd1d3cdf07eb728c4aff53c

Dragă Moş Crăciun,

Nu ţin minte dacă am mai scris o scrisoare către tine vreodată. Poate când eram mică mică şi nu îmi aduc aminte. Poate am cerut o dată, demult o păpuşă Barbie care nu a mai venit şi poate m-am supărat pe ţine că nu împlineşti dorinţele mele. Şi poate am încetat să mai cred în tine. Poate am încetat să mai cred în poveşti cu zane şi dorinţe împlinite.

M-am gândit după mulţi ani să te “iert” Moşule şi să te las să reumpli inima mea cu magie şi încredere în vise, dorinţe şi oameni.

De data asta nu o să mai cer o Barbie, ca poate nu te pricepi la jucarii. De data asta o să îţi cer altfel de jucării, tot ce nu am îndrăznit să cer ani de-a rândul, convinsă că nu merit sau că nu pot.

În primul rând Moşule, îţi mulţumesc pentru toate darurile primite pe care nu am ştiut să le primesc şi m-am minţit că nu primesc nimic, m-am făcut că nu văd. Aşa că te rog anul acesta să îmi aduci nişte ochelari magici  prin care să văd bine ceea ce primesc de la viaţă şi cei din jurul meu şi să pot să mă bucur, să apreciez, dar mai ales – să primesc cu bratele deschise şi să îmbrăţişez.

După, te rog să îmi aduci o foarfeca magică să pot rupe toate corzile care le-am creat în jurul meu şi care mă ţin să mă exprim aşa cum sunt, să spun ceea ce îmi doresc celor din jur, să fiu simply me, cu bune şi rele şi să mă iubesc…nu un pic…să mă iubesc la nebunie exact aşa cum sunt.

Te rog Moşule să îmi dai o coarda fermecată să încep să mă joc şi să mă bucur de viaţă. Pentru că poate o parte din mine nu şi-a permis niciodată să se joace cu adevărat, fiind prea ocupată să fie serioasă, să aibă un viitor si sa aiba grija de familie. Aş vrea Moşule să mă prostesc şi să mă joc cu inocenta copilului pierdut din mine.

340ef29809f8d3f36cd302bddc6b79f3

Şi dacă tot îmi dai o coarda, te rog Moşule să îmi dai şi nişte parteneri de joacă, ca să nu mă joc singură. Fiindcă vreau să învăţ să mă joc cu ceilalţi şi să mă bucur de fiecare persoană pe care o întâlnesc. Să pot crea jocuri cu ceilalţi şi veselie. Şi când un joc se termină, să ne luăm la revedere ştiind că ne vom mai întâlni şi la alte jocuri viitoare. Sau când nu îmi place un joc, să zic, nu să tac cum fac uneori suferind în tăcere şi acceptând jocuri care nu îmi plac de frică să nu jignesc, rănesc, sau că voi rămâne singură. Pentru că Moşule, dacă îmi dai o coarda magică, ştiu că întodeauna va apărea un partener magic la celălalt capăt de coarda.

Te rog Moşule să îmi aduci şi nişte ciocolată  fermecată să mă mai îndulcească, să nu mai iau personal tot ceea ce fac, zic cei din jurul meu. Să iau ciocolata aceea fermecată de fiecare dată când mă mai amărăşte ceva sau cineva. De fiecare dată când mai ţipă cineva la mine, când mai îmi trânteşte un cuvânt mai dur, când face o glumă proastă, când încearcă să mă descurajeze sau se uita mai ironic la mine si alegerile mele, oricat de “zen” sau “ne-zen” ar fi ele.

Şi dacă tot aduci nişte ciocolată, te rog şi nişte miere ca să îmi induleasca cuvintele şi să pot exprimă ceea ce cu adevărat vreau să exprim. Să nu vorbesc din supărare şi să ştiu să îmi exprim dorinţele şi părerile fără a răni, deranja sau jigni.

Vreau şi un spanac ca la Popeye Marinarul, am văzut eu că devenea puternic. Şi eu Moşule, vreau să devin puternică să îmi pot împlini toate dorinţele şi visele (bine, pe alea care nu mi le implinesi tu direct ).

Te rog Moşule să îmi dai şi nişte acuarele să îmi pictez o viaţă cât mai colorată şi veselă. O viaţă pe care să o trăiesc cu drag, cu încântare, uimire şi împlinire. O viaţă în care să rad mult, să iubesc si mai mult, să mă iubesc, să mă bucur de experiente, expansiune, să încerc tot ce îmi doresc să încerc: gusturi, sunete, incercari, provocări, linişte, echilibru, încântare, extaz, emoţie, speranţa, visare. O să pictez cu acuarelele de la tine moşule o viaţă colorată, vie şi vibrantă. Şi când viaţa o să fie mai gri, o să pictez măcar o linie colorată, cât să nu uit că am o inima plină de culori, iubire şi speranţa.

63dc4f89380101541a1a116e775d66ca

Moşule, acum te rog să îmi dai o sămânţa fermecată. O sămânţa pe care să o plantez în acest Pământ minunat în care trăim şi pe care il folosim dupa bunul nostru plac. Un Pământ poluat, furat de resursele pe care le are, ale cărui paduri sunt tăiate pentru “evoluţia” noastră, a cărui ape sunt murdărite si inecate in deseuri. Un pământ organic pe care miliarde de oameni şi-l doresc un Pământ chimic. Vreau o sămânţa care să il hraneasca şi să îi aducă aminte că e un Pământ iubit, căruia îi suntem foarte recunoscători pentru casa care ne-o oferă, dar mai ales pentru imensa frumuseţe care ne-o dăruieşte zi de zi.  Ţi-aş cere Moşule să mai presari nişte praf din acela de stele ca oamenii să simtă viaţa pe care o simt eu în acest Pământ. În fiecare munte, rădăcina, rau, deal sau mare…în fiecare pulsează viaţă, la fel ca in noi.

pizap.com14175322274842

Te mai rog Moşule să presari nişte praf de stele peste noi oamenii, să fim mai puţin agresivi între noi, cu noi şi cu cei de lângă noi. Să fim mai puţin nervoşi, cinici, razbunatori şi necruţători. Să nu mai răspundem cu violentă la violentă. Să fim mai blânzi, să începem să avem rotunjimi în loc de colţuri. De la cele mai mărunte gesturi, de la ora 9 dimineaţă când ne enervează cineva în trafic, la birou cand ne varsam nervii in stanga si dreapta, la colegii incruntati şi până începem şi huiduim diverse naţionalităţi, grupuri şi persoane în numele dreptăţii  al parerilor personale. De la noi cei din tarile civilizate care credem ca suntem corecti si evoluati calcand in stanga si in dreapta peste cine ne enerveaza si pana la cei din Africa, Irak, Syria, Gaza, Mexic si multe alte locuri mai nefericite ca ale noastre.

i3hF4dt

Şi acum Moşule, te rog să te duci la toţi cei care am uitat de tine şi să le redai magia. Să le dai putere celor care au nevoie de putere în momente dificile, speranţa celor care nu îşi găsesc drumul, curaj celor care se simt slabi, aripi celor care au nevoie să zboare, iubire celor care se simt singuri şi veselie celor care sunt serioşi. Dar să le arăţi tuturor că toate aceste daruri erau în ei, doar că nu reuşeau să le găsească.

O să te rog Moşule însă să le aduci şi mâncare celor care au nevoie de ea, apă celor însetaţi şi căldură celor înfriguraţi. Noi suntem uneori prea ocupaţi să reuşim să ne gândim la toti. Nu o facem cu rautate Mosule, suntem si noi tristi, raniti si pierduti cateodata. Poate reuşeşti tu, Moşule sa ii ajuti pe cei flamanzi, insetati si infrigurati. Şi poate mai presari nişte praf de stele şi atunci când  visam la tot felul de minunatii materiale, o să ne oprim un pic şi vom mulţumi pentru tot ceea ce noi avem, şi alţii nu şi le vom trimite un gând bun şi pozitiv tuturor care ca şi noi au cerut, dar au fost un pic mai puţin norocoşi.

Capture 1

Şi te mai rog Moşule să iei toate gândurile mele bune (doar pe cele bune, pe cele mai ne-bune lasă-le unde sunt) şi trimite-le către toţi cei pe care îi iubesc dar nu le-am zis niciodată. Că nah…nu se face, eşti ciudat să îţi exprimi aşa liber sentimentele. Poate nici mamei nu ii zic. Si ar trebui. Poate le-am trimis articole care mă inspiră, le-am dăruit cărţi, desene, o prăjitură, o îmbrăţişare, o vorba bună, un zambet, un sfat (mai potrivit sau mai puţin nepotrivit). Aşa am ştiut eu să îmi exprim dragostea, dar dacă nu au simţit-o, te rog să le-o trimiti alături de cadourile tale. Te rog să le aduci aminte si să imi aduci aminte că Love is All we Need si că luna asta magică este magică pentru că ne aducem aminte de iubire…

027df17311fb638f708e165ed2977739

Cu drag,
Toţi cei care avem nevoie de tine!

Daca ţi-a placut, vezi si:

https://melangemix.wordpress.com/2014/05/21/am-plantat-un-vis-barbatul-meu-perfect/

Am plantat un vis. Barbatul meu perfect

https://melangemix.wordpress.com/2013/12/18/de-vorba-cu-mine-insami-legamant-la-30-de-ani/

Legamant la 30 de ani

https://melangemix.wordpress.com/2014/03/17/de-vorba-cu-mine-insami-suntem-toti-copaci-unii-stiu-altii-nu/

Suntem toti copaci

Omul care vroia sa sa fie fericit fara nefericire

Duality

Nu suntem asta toți? Niște oameni care își doresc sa fie fericiți. Doar ca fiecare si-a setat o alta cale de a fi fericit. Fiecare si-a creat niște hopuri mai mici sau mai mari prin care sa descopere fericirea, ca in povestea lui Harap Alb care străbate mari si tari pentru a o cuceri pe frumoasa prințesa. Poveștile nu sunt decât transpunerea unor realități pe care le trăim, a unor tipare pe care le urmam de când ne naștem pana murim. Orice poveste, oricât de SF ar părea, ii vei găsi tiparul in viata de zi cu zi.

Așa ca omul care vroia sa fie fericit, si-a creat nefericirea. Si-a creat greutățile, probele, temerile pe spatele cărora sa construiască fericirea. Marii înțelepți ai lumii zic ca fericirea e doar o opțiune si probabil ca așa e. Doar ca foarte putini reușesc sa apese acel buton pe care sa pună stop si sa creeze o viata strălucitoare, fericita si împlinita. Majoritatea dintre noi trebuie sa ne lovim cu fundul de multe gropi ca sa descoperim Luminița de la capătul tunelului. Sau sa descoperim Continue reading

De vorba cu mine insami. Hercule si cele 12 probe…spirituale

0b78fdfb926ec8405b08ddf14f286dbd

Ce este ceea ce ne face nefericiti?

Am strans o lista cu ceea ce simt ca ma face pe mine nemultumita, inchisa sau departe de mine insami. De dragul povestilor cu happy end le putem numi probe pe care putem incerca la fel ca acei feti frumosi si printese din poveste sa le depasim. Oare ce probe are Hercule din tine?

1. Judecata

Judecatile care le facem fata de noi, fata de cei din jur, fata de straini, prieteni, viata, situatii. Sunt multe mecanisme nesanatoase si neproductive care provin din judecati.

Pentru unii, judecata este un critic interior care ne face sa ne simtim urati, inferiori, neapreciati, neinsemnati. Pentru altii, judecata devine un instrument de a te simti superior si de a-i trata Continue reading

De vorba cu mine insami. Cararile emotiilor

846a7b26911e91ebf2a5867e993aa38a

Desi ne place sa credem ca suntem fiinte mentale si logice, de cele mai multe ori suntem prozonierii propriilor noastre emotii si ganduri.

Si desi emotia uneori nu dureaza mult, poate fi si in jur cateva secunde, cauzele ei se adauga ca niste mici caramizi la constitutia noastra, definfindu-ne modul de a gandi si reactiona.

De unde vine emotia? Si care e primul? Gandul sau emotia? Evenimentul sau gandul? Evenimentul sau emotia? Continue reading

Cine sunt EU?

wib1659

Am re-descoperit zilele astea site-ul celor de la whatibeproject. Site-ul este de fapt un proiect despre sinceritate si acceptare in zilele noastre in care societatea (adica tot NOI) ne “impune” sa fim intr-un anume fel, un anume tipar, ca sa fim iubiti, placuti, admirati si mai ales – sa nu fim singuri.

Site-ul lor este opusul facebookului as putea zice. Pe facebook, nu vad decat oameni fericiti, de succes, fara probleme, inconjurati de prieteni, oameni iubiti care nu sunt niciodata singuri. Facebookul este partea noastra frumoasa sau egotica, depinde de fiecare ce simte sa Continue reading

Conflictul. Eu, proiectia mea, trecutul meu. Celalalt, proiectia lui, trecutul lui

de3718cf3098501dbd62bc4730f44cd6

Unul din subiectele mele preferate sunt proiectiile. Cred ca la baza oricarei relatii reusite, de iubire, prietenie, job – stau aceste proiectii si cat de mult retraim trecutul si copilaria. Am mai scris despre ele, dar mi se pare un subiect de care nu m-as mai plictisi, mai ales ca e ceva ce facem zilnic. Si mai cu seama, facem in relatii. De curand am fost la un curs de comunicare in cuplu, foarte dragut si as putea zice folositor, doar daca intelegi si partea de proiectie pe care o aduci cu tine in relatie si nu te limitezi doar la a urma atent niste reguli de limbaj constructiv. Altfel, comunicarea ramane un subiect de natura unei ambasade. Stiti intalnirile acelea cand Continue reading

Am plantat un vis. Barbatul meu “perfect”

tumblr_m46k7xF4AA1r5u9s9o1_400_large

Daca arunci o dorinta arzatoare, profunda si venita din inima, in univers, se va implini. Am o propunere pentru toate femeile singure si care spera sa isi gaseasca jumatatea. Le propun sa viseze. Sa viseze la cel iubit, dar fara sa cada in lamentarea ca el nu apare. Sa viseze fara sa verifice fiecare barbat intalnit daca e cel dorit. Doar sa arunce acel vis in univers si sa lase visul sa apara cand este momentul potrivit. Sa multumeasca universului ca el va aparea si sa creada in acel vis.

Sa nu creezi insa un vis prea strict, prea rigid, cu prea multe reguli si valori materiale. Pentru ca visele vin doar din inima si inima nu stie de reguli, bani si limitari. Viseaza un suflet, nu un Continue reading

De vorba cu mine insami. Balonul meu zboara alaturi de baloanele celorlalti

 

f6fe1595855875b0d317a2beb9629b55

Unul din marile hop-uri de trecut pentru fiecare persoana in parte este sa gaseasca modestia, umilinta. Si nu acea umilinta ‘prosteasca’, de victima cum am fost invatati de biserica si bunici ca e bine, ci ma refer mai degraba la o stare in care sa putem accepta ca fiecare e unic in felul lui si chiar din acea unicitate sa il accepti, apreciezi si poate chiar sa il iubesti pe cel de langa tine.

Te-ai gandit de ce este important sa ajungi la astfel de sentimente? Pentru ca doar cand vei trai asa, inseamna ca ai ajuns sa Continue reading