Omul care vroia sa sa fie fericit fara nefericire

Duality

Nu suntem asta toți? Niște oameni care își doresc sa fie fericiți. Doar ca fiecare si-a setat o alta cale de a fi fericit. Fiecare si-a creat niște hopuri mai mici sau mai mari prin care sa descopere fericirea, ca in povestea lui Harap Alb care străbate mari si tari pentru a o cuceri pe frumoasa prințesa. Poveștile nu sunt decât transpunerea unor realități pe care le trăim, a unor tipare pe care le urmam de când ne naștem pana murim. Orice poveste, oricât de SF ar părea, ii vei găsi tiparul in viata de zi cu zi.

Așa ca omul care vroia sa fie fericit, si-a creat nefericirea. Si-a creat greutățile, probele, temerile pe spatele cărora sa construiască fericirea. Marii înțelepți ai lumii zic ca fericirea e doar o opțiune si probabil ca așa e. Doar ca foarte putini reușesc sa apese acel buton pe care sa pună stop si sa creeze o viata strălucitoare, fericita si împlinita. Majoritatea dintre noi trebuie sa ne lovim cu fundul de multe gropi ca sa descoperim Luminița de la capătul tunelului. Sau sa descoperim…fericirea.

Așa ca nu vreau azi sa scriu despre cum fericirea e o stare de drept cuvenita si ca doar noi suntem cei care ne îngreunam situația (deja aprobat si acceptat de oameni mai înțelepți ca mine), azi vreau sa ma raportez la mine, din realitatea 3D in care trăiesc, departe de îngeri, spirite si conștiința divina. Realitatea mea de om care vrea sa fie fericit si totuși se lovește recurent de nefericire, de momente mai proaste, de dezamăgiri, eșecuri, poticniri, si pierderi.

Si asta m-a făcut sa ma gândesc la natura noastră duala. Pentru ca in realitatea mea de muritor sunt dual din toate punctele de vedere. Așa ca fericirea vine la pachet cu nefericire, succesul cu eșec, ura cu dragoste, pasarea cu nepăsarea, generozitatea cu egoismul.

Toți încercam sa ne debarasam de lista celor rele, dar totuși ființa noastră este construita pe un munte imens de dualități. Si poate asta e unul din motivele pentru care am ales aceasta viata, acest pământ dens in loc de un norișor moale si plutitor.

Dualitatea este atât de bine înrădăcinata in noi încât o facem la orice nivel: nu este lumina fără întuneric, nu este căldura fără frig, Sărat fără dulce, calm fără dezechilibru. Nu cred ca exista o stare, sentiment sau experienta care sa nu își aibă opusul.

Multi fugim de lista lunga a “defectelor, sentimentelor “negative, impurităților. Pentru ca da, doare…doare o dezamăgire, o iubire pierduta, un eșec, o căzătura. Uneori dor al naibii de rău. Dar cred ca speriați de aceste dureri pe care nu am știut sa le acceptam, transforma, integra, am ajuns sa fugim de simțire. Am ajuns sa fim atât de “protejați” de orice posibila cădere, încât totul a devenit un haos.

Unii dintre noi nu mai simt. Își iau zilnic pastila de “nesimțire. Si nu ma refer la pastila de a fi mojic, ci efectiv la aceea de a nu mai simți. Nu degeaba sunt câteva filme care rulează in ultima vreme pe aceasta tema. The Giver sau Equilibrium, mai vechi (Cu Christian Bale 🙂 ) mi-au plăcut cel mai mult. The Giver (Darul lui Jonas) m-a impresionat la lacrimi…pentru ca am realizat ca trăiesc in acea lume. Ca acea lume exista in fiecare din noi. Ca acea lume exista in mine. Nu e SF, filmul e o metafora la ceea ce trăim.

Speriați sa nu mai suferim din dragoste, am ales sa nu mai iubim la capacitatea noastră maxima. Speriați sa nu fim dezamăgiți, am ales ca relațiile din jurul nostru sa fie politically corect si sa nu intervenim in spatiul personal al altuia mai mult decât e cazul. Speriati sa nu eșuam, am ales sa nu mai avem încredere sa fim cum suntem. Speriati sa nu fim respinși, am ales sa construim ziduri in spatele carora tanjim dupa prieteni, atentie si iubire. Speriati sa nu suferim, am ales sa nu mai vorbim, sa nu mai facem, sa nu mai îndrăznim, sa nu mai simțim. Speriati de tot ce e rau, am ales sa fim DOAR generoși, buni, politicoși, echilibrați, de succes, înfloritori.

Speriati, am tăiat de pe lista orice posibilitate de a ne accepta cu răutățile, egoismul, furia, nesimțirile noastre de zi cu zi. Si asa, ne-am tăiat de fapt orice legătura cu adevărata generozitate, compasiune si iubire din noi. Tăind o lista întreaga de sentimente, ne-am privat si de opusul ei. Simțind haosat o paleta de sentimente “negative”, simțim la fel de haosat si paleta de sentimente “pozitive”.

duality 6

Si după o sa zici, ok ok…dar asta înseamna ca trebuie sa fim nesimțiți si barbari? Ca numai asa putem fi fericiți? Nu, nu cred neapărat (cu toate ca nu știi care sunt nevoile si drumul fiecăruia). Dar blocând, eliminând si diminuând sentimentele “neplăcute, negative intr-un mod fortat, impus, nu facem decât sa cream un mare dezechilibru in noi. Care poate lua multe forme, una fiind aceea de împietrire in propria viata. Efectul de nesimtire. Ne iubim cat este corect, ne comportam cum trebuie, ne ajutam cand este cazul. Dar, dar, ne mai invidiem pe la colturi, ne trimitem energii negative, ne atacam cu glumite acide…si asta in toata bunatatea noastra.

Ca si când am trai într-un mare gri in loc de culori. Sau un alt efect poate fi acela ca la un moment dat vom exploda – uneori in noi, uneori pe cei din jur (nu prea plăcut când facem rău celor dragi). Sau vom crea multe situații si drame sufletești pe care nu le înțelegem pentru ca in interior, acele drame se construiesc pe niște sentimente si emoții ascunse in subconștient si neacceptate. Te poți trezi lovit de o suferința crunta, dar in a cărui spate nu se afla decât un egoism căruia tu nu i-ai dat voie sa se manifeste.

Dualitatea nu se rezolva eliminând ce e negru, întuneric si lăsând doar ce e alb si pur. Nu funcționează așa in realitatea 3D a multora dintre noi. Întâi trebuie sa ne acceptam deplin ca ființe duale, cu lumina si întuneric. Am observat ca multi dintre noi nu au deloc o problemă in a afirma ca suntem cu bune si rele. De a ne da cu părerea despre asta (cam cum fac eu acum). Dar când ești pus in fata propriei oglinzi, tu, cel înfumurat, tu, cel care jignește, tu cel care gândește rău despre ceilalți – găsești intodeauna o scuza si o justificare a acelui comportament. Ca e vina celuilalt, ca el a pornit, ca situația e de așa natura, ca ești nervos, obosit. Am auzit de foarte puține ori o persoană care sa își asume pe întreg nevoia de a fi nesimțit, de a aduce un prejudiciu altcuiva. Fără nici un “…,DAR. Fără nici o vină, victimizare, scuza. Am observat ca si in momentele in care am fost “not politically correct si am încercat sa accept asta fără jocul scuzelor, am căzut imediat in alt joc: in vina si rușine. Si toți pendulam cam pe aici: “sunt rău pentru ca celalalt a făcut asta…, sau “sunt rău, ma simt vinovat. Ca si când nu dam dreptul acelui sentiment sau trăire sa existe. Ea este întotdeauna sugrumata ori de vina, ori de scuze si aruncarea vinei in ograda celuilalt.

Pe de alta parte, avem o placere imensa sa vedem răutățile si greșelile din ceilalți. De la știrile negative, bârfele de la birou, comentariile asupra celor din jur, simțim o placere imensa de a fugi spre astfel de teme. Ce a făcut x, y, eu ma observ in fiecare zi la birou cat de ușor alunec in zona asta, de a observa răutățile si nedreptățile din ceilalți. Poate ne-ar atrage mai putin aceste subiecte daca am face loc in noi propriilor noastre subiecte, propriului nostru întuneric.

duality 2

Așa ca înainte sa alergam spre a fi doar buni, doar generoși, doar echilibrați, doar corecți, poate trebuie sa lăsam loc si egoismului, dezechilibrului, invidiei, furiei din noi. Si ai zice ca facem asta, nu? Toți o facem pana la urma! Dar nu o facem CONSTIENT!

O facem pe ascuns, ca atunci când mâncam pe furiș ciocolata. Doresc răul, dar pe ascuns. Invidiez, dar ma fac ca nu vad. M-am păcalit ca dorințele celuilalt nu le-am înțeles ca sa îmi îndeplinesc eu scopul – e tot acolo, bine ascuns sub plapuma confuziei si greșelii accidentale. Când totul a fost bine premeditat in capul meu, mai putin responsabilitatea proprie.

Așa ca hai sa fim rai conștienți. Sa fim întuneric conștienți. Si poate de acolo vom găsi pasul următor. Poate daca ne-am da voie sa experimentam deplin cum e sa faci rău conștient – si asta nu înseamna ca trebuie sa dam in cap cuiva, ci pur si simplu si pentru cea mai neînsemnata răutate, sa pun lupa proprie si sa ma uit la ce am făcut – poate cu adevărat mi-ar părea rău, as regreta si as vedea ca nu e nevoie sa fac un rău.

Sau poate daca mi-as da voie conștient sa fiu invidios, as observa ce din mine lipsește si transform in invidie. Si m-as duce sa obțin ce doresc in loc sa îmi plâng de mila prin invidie si sa găsesc o scuza a propriului confort.

E un mecanism greu de depășit. Pentru ca e rău sa fii rău. Pentru ca ceilalți te pot respinge daca ești așa. Pentru ca nu e frumos. Pentru ca ajungi in iad. Pentru ca nu ești Cenușăreasa  sau Fat Frumos. Pentru ca ai învățat ca așa trebuie sa fii – bun si generos, ca Iisus, nu ca Iuda. Si ca paranteza, cum sa te iubești când nu te accepți complet? Când te tot chinui sa fii bun, judecând nemilos orice încercare din tine de a fi altfel si respigandu-ti intunericul.

Ma observ ca în timpul unei zile pot fi extrem de generoasa cu cineva si la fel de urâcioasa cu altcineva, daca nu chiar aceeași persoana (can happen). Pentru ca sunt si lumina si întuneric. Sunt generozitate si egoism. Sunt pace si furie. Sunt iubire si ura. Sunt zâmbet si lacrimi. Sunt dura si blânda. Sunt nesimțita si plina de compasiune. Sunt neprietenoasa si foarte săritoare. Sunt slaba si puternica. Sunt un coșmar si in același timp un vis (iubitul meu știe mai bine ). Sunt aroganta si modesta. Sunt ipocrita si sincera. Sunt acida si dulce. La fel ca si tine, la fel ca orice alta persoana din jurul meu. Si poate ca atunci când ma voi abandona intru totul dualității mele, ii voi putea accepta si pe ceilalți – la fel de duali ca si mine. Cu nimic mai multa lumina sau întuneric, cu nimic mai rai sau mai buni, exact cum sunt si eu. Fire de lumina si întuneric aruncate printre stele.

duality 4

Aleg sa experimentez CONSTIENT oricare din trăirile si emoțiile mele. Vreau sa le dau spațiu, oricum ar fi ele, oricât de impure sau pure, murdare sau curate. Vreau sa le dau glas ca sa le pot auzi cu adevărat. Vreau sa le dau culoare, ca sa le pot vedea cu adevărat. Vreau sa miroasă puternic, ca sa le pot distinge.

Aleg sa fiu nesimțita fără a-mi cauta justificări si fără a cădea in rușine. (s-o vedem pe asta daca îmi iese 🙂 )

Aleg sa dăruiesc fără frica de a fi trădata si folosita.

Aleg sa invidiez cat de mult pot eu, ca sa pot vedea ce îmi doresc atât de mult si nu ma apuc sa obțin.

Aleg sa trimit iubire fără teama ca celalalt nu îmi trimite la fel.

Aleg sa urăsc, chiar daca celalalt ma iubește. Si să iubesc chiar daca sunt respinsă.

Aleg sa fac pace cu toate părțile si aspectele mele. Să le dau curaj să se joace, să se bucure, sa plângă, sa rada. Ca niște copii care se joaca. Inocenți in întunericul sau lumina lor. Caci cea conștienta sunt eu.

Aleg sa închid ce porți doresc eu si sa le deschid la fel de conștient cum le-am închis.

Si cele doua filme frumoase:

Equilibrium

The Giver

PS. Am folosit multe cuvinte ca rău, bun, pur, impur. Teoretic, doar noi suntem cei care împărțim in rău si bun, pur sau impur, pozitiv sau negativ, dar despre asta poate in alt post, alta conștientizare. Pentru moment, sa facem pace cu noi si sa trăim conștient in întuneric…sau lumina!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s