Copilarii fericite, adulti nefericiti. O abordare psihologica

6e346b3e542ae665449ee4e5af3420b8

Nu sunt un mare fun al abordarii psihologice pentru ca imi place fluiditatea si in general psihologia pare o ramura cu multe reguli clar stabilite. Dar, cateodata, poate avem nevoie de niste raspunsuri si directii ca sa intelegem cine suntem si de ce suntem cum suntem.

Toti credem ca am avut copilarii fericite. Si in mare ele chiar au fost asa, pentru ca fiinta umana se naste plina de bucurie si pofta de viata. Pe parcurs, o mai pierde…Dar copilaria si mai ales primii ani de viata pot lasa urme foarte adanci in sufletul unui viitor adult. Parintii nostri au facut tot ce au putut ei mai bine ca sa devenim adulti independenti, pe picioarele noastre, cu un viitor stabil. Cu siguranta asta vom vrea si noi pentru ai nostri copii. Si desi nu imi condamn parintii si inteleg alegerile lor, ma intreb..cum imi tratez eu ranile care inca mai dor la 30 de ani? Cum ajung sa vindec fetita ranita din mine? Sau ea o sa ramana sa planga in interior forever, facandu-ma ca nu o vad de frica sa nu ma victimizez prea rau.

Am gasit o abordare psihologica, pe stilul Jung despre cum anumite reactii ale parintilor au triggerit in noi diverse traume, complexe, suferinte. Poate aduce putina lumina in cautarile noastre.

Complexele sunt o interiorizare a dinamicilor pe care le-am trait in copilarie cu cei din jurul nostru. Ele se formeaza de obicei in raport cu evenimente avand o incarcatura emotionale puternica si isi fac loc in noi pentru multa vreme. Devin adevarate voci interioare ce ne imping sa repetam aceleasi scheme de baza si pot sa ne inchida uneori in modele de comportament negative. Totusi complexele nu sunt negative in sine, sunt caramizi ale psihismului nostru, constituit din totalitatea reactiilor noastre mentale si sentimentale. Fiecare complex are propria lui atmosfera, e colorat de o anume tonalitate afectiva, intemeiata pe un eveniment cu caracter emotional. Emotia respectiva actioneaza ca un magnet care atrage evenimentele, gandurile si fantasmele cu acelasi continut afectiv si se organizeaza in lanturi asociative.
Anumite cuvinte au o incarcatura mai mare decat altele, provoaca mai multe emotii. Ele ne evoca experiente la care nu ne place sau nu vrem sa ne gandim. Aceasta tensiune e semnul rezistentei, eul refuza sa se gandeasca la lucrurile neplacute (sau prea placute): respinge anumite ganduri anumite trairi, le refuleaza in inconstient.
Cand complexele sunt pozitive nici macar nu le remarcam…
Complexele patern si matern au tonalitatea lor afectiva speciala, dupa cum experienta pe care am avut-o cu tata sau mama a fost buna, aceptabila sau foarte rea, reprezinta un fel de rezumat al relatiilor noastre cu parintii.
Relatia constienta cu complexele le face sa-si piarda derutanta autonomie.

Complexele sunt in general inconstiente si adesea raman astfel pentru ca noi le proiectam in afara noastra. Proiectia este unul dintre mecanismele de aparare folosite de eul constient pentru a se apara de anumite afecte ce risca sa-l perturbeze daca urca din inconstient. Eul constient se debaraseaza de aceste componente ale umbrei, adesea refulate, atribuindu-le ca sa spunem asa, altor persoane. El trimite asupra lor aceste aspecte, ca pe niste proiectile. Ajungem astfel sa-i blamam pe altii pentru stari proprii ce pur si simplu ne raman inconstiente. Iritarea e in general semnul ca o parte a noastra a fost proiectata asupra altcuiva. Iata de ce, intotdeauna, ceilalti sunt vinovati si au toate defectele posibile.

Unele persoane care au trait frustrari prea intense sau chiar traumatizante in prima copilarie, din cauza unor situatii nefavorabile sau a unor parinti care nu stiau sa iubeasca, vor reactiona incercand sa-si impuna vointa cu orice pret pentru a dovedi ca valoreaza ceva. Ele nu traiesc in lumea iubirii, ci in lumea puterii. Nevoia de iubire frustrata se transforma in vointa de putere. In cuplu, pe masura ce se stinge iubirea romantica, apar adesea lupte pentru putere.
La fel, o inferioritate de organ, reala sau imaginara, stimuleaza adesea o nevoie de afirmare fara limite. Daca unii reactioneaza la traumele copilariei facand pe durii, altii pot sa se prabuseasca. Atunci cand mediul in care traim n-a apreciat sau n-a acceptat o parte a persoanei noastre, cand remarci umilitoare au subliniat tarele noastre, o malformatie fizica sau o deficienta intelectuala, e greu sa mai iubim acele parti. Le vom dispretui noi
insine si ne vom teme permanent ca vom fi respinsi din cauza acestor handicapuri, reale sau imaginare. Se formeaza atunci un complex de inferioritate, semnul prin excelenta al lipsei de pretuire de sine.

Atunci cand parintii raman autoritari si, prin gesturi si comportamente, afirma ca au intotdeauna dreptate, copiii lor, convinsi ca sunt lipsiti de valoare, vor incerca sa dovedeasca tuturor ca valoreaza ceva prin comportamente excesive; sau dimpotriva, se vor refugia in mediocritate si defetism. Ei raman astfel in postura de vesnici copii, care cauta modele de perfectiune si se agata de persoanele ce li se par puternice. Isi neaga
puterea personala si o cedeaza celui care va sti s-o foloseasca. Asa apare fenomenul numit dependenta. Acesti oameni depind de partenerul lor, de mediul familial sau chiar de ultima moda afisata de o vedeta.
Daca, dimpotriva, parintii nu indraznesc sa-si asume autoritatea si nu impun limite, copilul risca sa devina tiranic cu ei si neadaptat. Acesti parinti isi supun copilul pericolului unor evenimente catastrofale ce nu vor intarzia sa apara, dovedindu-i ca nu e atotputernic.

Parintele de acelasi sex este cel care va juca un rol fundamental in construirea identitatii noastre sexuale. Daca parintele de acelasi sex este absent sau respinge copilul, daca nu-i ofera o imagine pozitiva a propriului sau sex, baietelul sau fetita nu ajung sa aprecieze faptul de a fi barbat sau femeie.
Parintele de sex opus ne face sa devenim constienti de realitatea sexuala, dezvaluind prin simpla lui prezenta diferenta noastra fundamentala.

Cand provin din familii traditionale, in care mama era prezenta iar tatal relativ absent, barbatii au suferit o lezare a identitatii din cauza lipsei modelului masculin, in schimb relatiile lor cu femeile au fost usurate de prezenta grijulie a mamei. Acesti barbati ar putea fi convinsi ca pentru ei va exista intotdeauna o femeie in lume, in timp ce relatiile lor cu alti barbati raman marcate de neincredere.

Pentru femei, rana provocata de tata este o rana relationala, afectiva. Ele nu sunt sigure ca exista un barbat in univers pentru ele, iar cautarea lui devine primordiala. Aceasta convingere le face uneori sa suporte in intimitate situatii inacceptabile, intr-atat sunt de convinse ca nu vor gasi un alt partener. In schimb, pot conta pe prezenta prietenelor, datorita complicitatii materne. Dar cand nici relatia cu mama nu a fost buna, prietenia acestor femei cu persoane de acelasi sex se leaga greu si, in ciuda lipsei de sprijin patern, ele se simt mai bine in compania barbatilor.

Parintele de acelasi sex influenteaza puternic felul in care ne vom comporta ca barbat sau femeie; in schimb, imaginea barbatului sau a femeii pe care o purtam in noi va fi marcata de personalitatea parintelui de sex opus.

190189_211548668859843_169557039725673_916556_5160586_n_large

  • Animus si Anima

Atractiile si repulsiile noastre sunt animus pentru femei si anima pentru barbati. La vremea pubertatii se activeaza in noi un arhetip pentru a ne ajuta sa ne separam de parinti si sa ne continuam viata psihologica prin fortele nostre, in totala autonomie. Urma arhetipului e vizibila in faptul ca orice individ poarta in el o reprezentare mai mult sau mai putin clara a partenerului ideal. Ceea ce-l face sa viseze, sa fantasmeze si sa
caute iubirea pentru a forma un cuplu este aceasta imagine. Dorim ca partenerii nostri sa corespunda imaginii ideale pe care o purtam in noi. Cat timp le pretindem partenerilor nostri sa se schimbe, le cerem sa intruchipeze intocmai arhetipul pe care-l purtam in noi, ceea ce, evident, le este cu neputinta.
La modul general ANIMUS reprezinta curajul, initiativa, fermitatea actiunea, verbul si spiritualitatea in sens larg; intruchiparile lui sunt omul de curaj si de actiune, artistul, liderul carismatic sau maestrul spiritual. Iar acestea sunt intradevar calitatile pe care femeile le cauta adesea la barbati.
ANIMA intruchipeaza sentimentele, starile sufletesti vagi, intuitiile, capacitatea de iubire personala, sentimentul naturii, relatia cu inconstientul. Ea apare in cultura sub trasaturile femeii evanescente si misterioase, ale ruralei senzuale si patimase, ale femeii poetice si cultivate, ale calauzei spirituale sau ale preotesei. Sunt totodata tipurile de femei pe care le cauta barbatii.
Jung observa ca, la barbatul care se identifica puternic cu ratiunea sa si care nu da curs nevoilor sale relationale, anima se va exprima sub forma unor umori incontrolabile si irationale ce pun stapanire pe el in momente neasteptate. Aceste umori spontane il poseda si fenomenul va persista in viata barbatului atata timp cat el nu va stabili un raport constient cu feminitatea lui interioara. Sensibilitatea lui inconstienta are puterea de a pune stapanire pe el fara voia lui pentru ca nu i se face loc in viata constienta.

Acelasi lucru e valabil pentru femeie identificata cu feminitatea traditionala. Ea sustine mortis opinii imposibil de sustinut din punct de vedere rational, fara sa aduca vreun argument in sprijinul spuselor sale. Ea stie, si asta ar trebui sa fie suficient. Este supusa unui atac al animusului, comparabil cu asaltul pe care anima il da asupra barbatului.
Animusul se prezinta deseori in vise sub trasaturile mai multor barbati – grupuri de judecatori, profesori, copii etc. – in timp ce anima apare sub trasaturile unei unice femei, misterioase si bizare. Jung tragea concluzia ca femeia ii cauta pe toti barbatii intr-un singur barbat, in vreme ce barbatul cauta femeia din toate femeile. Iata de ce femeia este in general mai fidela decat barbatul si adesea ea se teme de barbati, vazuti ca grup nediferentiat, in timp ce prezenta unui partener o linisteste; dimpotriva, un barbat se teme de intimitatea cu o femeie, dar nu se teme de femei in general.

Aceste figuri interioare sunt reprezentari psihice care se elaboreaza pentru a compensa atitudinea constienta exterioara. Unui comportament exterior brutal, violent ii corespunde adesea o anima delicata.
Un barbat efeminat poate ascunde o imagine launtrica incisiva si chiar brutala. Isi poate alege ca partenera o femeie autoritara. O femeie apriga poate sa se indragosteasca de un barbat delicat; acesta reprezinta imaginea ei interioara, altfel spus calitatile pe care trebuie sa le integreze pentru a fi mai aproape de sine.
Anima este acea forta din barbat care inspira nevoia de a iubi si de a fi iubit, de a ocroti si de a fi apreciat. Este capacitatea de iubire si de acceptare, de toleranta extrema si de compasiune nesfarsita. Pervertita, ea se transforma in dependenta, supunere, servitute, sclavie si masochism. Reprimata devine raceala, respingere, apasare. Ea il va face pe barbat sa caute inconstient partenere care intruchipeaza unul sau altul din aceste aspecte, permitandu-i astfel sa se descopere pe sine.
Animusul este acea energie care se implineste transformand materia prin vointa sa. Este puterea de actiune, de miscare, de initiativa. Pervertit, devine frenezie maniaca, autoritarism, dictatura, sadism. Reprimat, se transforma in slabiciune, lipsa de rigoare, autodistrugere. Femeia va cauta si ea parteneri care-i intruchipeaza aceste dimensiuni inconstiente, pentru a invata sa se cunoasca.

1525709_584611818274878_936338036_n

  • Identitatea de sine

Unitatile de masura ale unei identitati sanatoase sunt increderea in sine, capacitatea de a alege, capacitatea de ati urma gusturile si dorintele, capacitatea de a-ti asuma propriile sentimente si nevoi, capacitatea de a crea legaturi afective. Persoana a carei identitate ramane fragila e coplesita de indoieli, traieste intr-o lume ostila care o judeca si o critica intruna si in general este rupta de ceea ce simte. Adesea se simte vinovata ca are anumite nevoi si nu se crede indreptatita sa si le manifeste. O copilarie reusita este o copilarie in care o fiinta s-a simtit sustinuta in explorarea lumii inconjuratoare, ca si in afirmarea si manifestarea sentimentelor si nevoilor sale.

Bucuria de a trai pare sa fie rasplata celui care izbuteste sa-si satisfaca nevoile fundamentale si sa-si manifeste identitatea de baza…
Se pare ca cei mai buni parinti nu sunt parintii care incearca sa fie modele perfecte, ci aceia animati de o pasiune creatoare pentru viata. Rareori intalnim oameni care au urmat cu adevarat sfaturile parintilor sau educatorilor lor. In schimb, sunt numerosi cei a caror forta vitala a fost trezita de prezenta unei fiinte pasionate.
Poate ar trebui sa se adopte o psihologie care sa-i redea copilului puterea lui personala. Asta nu schimba rolul parintilor, insa ii despovareaza de atotputernicie. Parintii trebuie sa mentina si sa stimuleze elanul vital al copilului, dar nu sunt responsabili pentru destinul lui. Vor trebui sa fie mereu atenti la aceasta individualitate in devenire, respectandu-i nevoile de exprimare, insa vor fi constienti ca acest copil merge spre o existenta pe care si-o construieste singur si pentru care ii revine intreaga responsabilitate.
Putem chiar sa ne intrebam daca tensiunile dintre parinti si copii nu apar tocmai pentru a-i face pe toti protagonistii sa capete o mai buna cunoastere de sine, prin bucurie ca si prin suferinta. Din aceasta perspectiva nu exista experienta negativa. In definitiv, totul serveste la o mai buna autocunoastere si orientare in vastul camp al vietii.

Marile crize individuale pot fi privite ca mari ocazii de schimbare.
Suferinta ne confrunta cu intrebarile esentiale ale existentei. Ea este probabil un factor fundamental al vietii de vreme ce nimeni n-o poate evita. Este imboldul ce-i impinge pe oameni spre atitudinea corecta. Ea stimuleaza in aceeasi masura in care distruge: in fata unei asemenea perspective, e meschin sa-i acuzam pe parinti pentru suferinta copiilor sau invers, sa-i acuzam pe copii pentru suferinta parintilor. Fiintele au atata nevoie de
suferinta pentru a creste, incat uneori devine de-a dreptul nesanatos sa-i ferim pe copii de ea cu orice pret.

 

  • TATI SI FIICE

Tatal tacut.
Tacerea tatalui a creat-o pe femeia care iubeste prea mult, in vreme ce grija materna excesiva l-a produs pe barbatul care se teme sa iubeasca.
Trecutul care nu este constientizat se repeta, ceea ce ramane inconstient ne vine din exterior ca un destin ce ne pare strain, cand de fapt, el reflecta pur si simplu conditia vietii noastre launtrice.
Nu incetam sa ne miram ca oamenii isi aleg parteneri care seamana cu tatii sau cu mamele lor. Se poate spune chiar: cu cat relatiile de cuplu sunt mai dureroase, cu atat ele reflecta in mai mare masura dinamici ale copilariei insuficient limpezite. Cand legaturile dintre parinti si copii nu au fost descalcite, vechile drame vor fi jucate iarasi pe scena relatiilor afective.
Fetita se afla in primii ani de viata intr-o pozitie mai dificila decat baiatul, caci nu se poate recunoaste nici in tatal, nici in mama ei. Cum nu poseda atributele sexuale ale nici unuia dintre parinti, viata ei incepe intr-un adevarat vid de identitate. De aceea metafora golului joaca un rol atat de important in viata multor femei. Cand se simt pline launtric, sunt fericite; cand se simt goale launtric, nefericite. Pline cand au parte de iubire si de
atentie, goale cand nu au parte de ele. Atat fizic cat si psihologic: fie au kg in plus, fie pieptul prea plin, fie fesele prea mari, prea slabe, prea scunde, prea inalte etc.
Tacerea tatalui nu va putea decat sa agraveze acest sentiment de gol. Fetita ajunge sa creada ca tatal nu-i vorbeste pentru ca nu e destul de frumoasa sau de inteligenta si, pe masura ce trece timpul, golul se umple cu tot mai multe convingeri negative. “Nu sunt buna de nimic, nu sunt interesanta, niciodata n-am sa fiu la inaltime”.

Cand o tanara a crescut fara tata, dorinta ei de a fi in centrul atentiei o lasa la cheremul propriei fantasmagorii.

Tatal incestuos.

Se crede ca majoritatea prostituatelor sunt victime ale incestului. Pentru ca nu au fost
respectate, nu izbutesc nici ele insele sa se respecte. Adesea isi urasc tatal si pe toti barbatii care le sunt clienti.
Relatia afectiva dintre fiica si tata, cu cat incepe mai devreme, cu atat constituie o mai buna protectie impotriva incestului. Intr-adevar, cine poate dori ca floarea pe care a ingrijit-o atata timp sa fie “stricata” din inconstienta sau neglijenta?
Incestul afectiv se regaseste la multi copii “parentificati”, nevoiti sa devina parintii propriilor parinti. Acesti copii nu se pot separa de parinti pentru ca sunt prinsi in latul culpabilitatii. Cel mai adesea ei intretin relatii afective cu persoane extrem de dependente, care sunt copii la indigou ale parintilor lor.

Tatal puritan.

Pentru el sensibilitatea este o lume atat de stranie, incat el are tendinta sa confunde tandretea cu sexualitatea, caldura umana cu febra iubirii. Multe suferinte ar putea fi evitate daca tatal si-ar da osteneala sa-i spuna fiicei sale: “Esti frumoasa si esti pe cale sa devii femeie. Vei fi dorita de barbati si eu insumi sunt barbat. As prefera sa pastram intre noi o anume distanta”. Aceste cuvinte i-ar confirma fiicei ca poate intra in lumea
dorintei pentru ca poate placea unui barbat, ar gasi aici multasteptata confirmare a diferentei sexuale.
Erosul patern este o capacitate de a intra in relatie, o capacitate de iubire personalizata, de caldura si de afectiune din partea tatalui si nu de sexualitate. El ajuta la dezvoltarea unui animus pozitiv, care sustine increderea in sine si spiritul de initiativa.
Cand relatia tata-fiica a lasat un mare gol femeia poate ramane “eterna adolescenta” sau, dimpotriva, poate deveni “amazoana”.
Eternele adolescente renunta la potentialul lor cu scopul de a placea barbatilor, isi construiesc identitatea pornind de la imaginea pe care ceilalti, in special barbatii o proiecteaza asupra lor. “Papusica dulce” nu este decat o fatada, a devenit o marioneta manuita de sot care continua sa placa in ciuda zbuciumului launtric.
Aceasta tradeaza angoasa unei femei neglijata de tatal ei care i-a apreciat doar farmecul si frumusetea, in timp ce talentele si calitatile ei l-au lasat indiferent.
Fata de sticla invoca pretextul fragilitatii si hipersensibilitatii, se refugiaza in carti sau lumi imaginare.
Seducatoarea traieste in lumea neprevazutului si in bucuria momentului prezent. Vrea sa traiasca in mod instinctiv si fara nici o constrangere, in fond refuza orice gen de responsabilitate si obligatii.
Marginala se identifica cu un tata ajuns obiect de rusine, un tata care s-a revoltat impotriva societatii sau a fost respins de aceasta.
Eternele adolescente sufera de pasivitate, iar amazoanele de hiperactivitate. In timp ce eternelor adolescente le-ar placea sa transforme viata intr-un sir de zile vesele si senine in care sa scape de orice responsabilitate, amazoanele devin femei ale datoriei si ale principiilor. In loc sa caute privire barbatilor, cum fac seducatoarele, ele resping avansurile masculine si merg uneori pana la a dispretui intregul neam barbatesc. Ea adopta caracteristicile asociate temperamentului masculin si renunta la capacitatea sa de a stabili relatii afectuoase, capacitate asociata cu feminitatea. E genul de femeie care incearca sa izbuteasca in toate: muncitoare, ar vrea sa fie sotie perfecta si femeie ideala. Ea incearca sa reuseasca acolo unde tatal ei a esuat.

parte5

  • Relatia mama-fiica

Cand relatiile tata-fiica au fost neglijate ele afecteaza nemeritat relatiile mama-fiica. Isi iubesc si in acelasi timp isi urasc mama. Parintele de acelasi sex are adesea exigente mari fata de copilul sau. Acesta ii pune in fata o oglinda in care el se simte tentat sa-si caute chipul dorintelor si ambitiilor neimplinite. O atare situatie tinde sa
se transforme intr-o robie pentru copil, caci visele parintilor pot deveni inchisori sufocante. In schimb, mama va incerca sa fie totul pentru fiica sa, sa fie cea mai buna mama si in acelasi timp un model de femeie evoluata. Devine astfel o prezenta sufocanta: cere mult de la ea insasi, dar cere prea mult de la fiica. Ea vrea sa fie o prietena pentru copilul ei, uitand ca mai intai de toate este mama si ca unui parinte copilul nu-i poate arata chipul lui adevarat.

Adesea femeia intretine o relatie mai pozitiva cu tatal absent decat cu mama care a crescut-o pentru ca il idealizeaza si ramane un punct de sprijin central in sufletul ei.
Multe tinere femei au primit un mesaj matern potrivit caruia trebuie sa-si castige singure independenta si nu trebuie sa conteze pe barbati. Impresia lor este ca trebuie sa-si castige independenta impotriva barbatior, pentru a respecta lupta celor care le-au precedat.

Daca tatal influenteaza formarea animusului fiicei, fiica incearca, la randul ei, sa intruchipeze anima tatalui pentru a se apropia de el. Ea se straduieste sa-si ghiceasca tatal si devine uneori singura capabila sa patrunda in lumea lui interioara; pot lua nastere astfel atasamente dramatice care o vor opune fiica mamei sale.
Sunt fiice care cultiva de-a lungul intregii lor vieti un talent ascuns al tatalui, ca o modalitate de a ramane legate de el si de a-i cinsti prezenta pozitiva.
Cand fiica simte ca intelege mai bine sensibilitatea tatalui, in timp ce mama nu-si intelege sotul, intre fiica si mama se dezvolta un raport de rivalitate inconstient. La unele femei aceasta competitie ascunsa urca la suprafata la inceputul varstei adulte si se exprima prin alegerea unor amanti de varsta tatalui, pentru a-i dovedi mamei ca valoreaza la fel de mult ca ea si ca-i intelege mai bine pe barbati.
Neglijenta paterna ii lasa fetei un vid interior si o lipsa de incredere in sine ce o transforma intr-o sclava a nevoii de a placea si de a fi dorita. Carenta aceasta il infricoseaza pe partener, caci nu stie cum sa umple haul fara fund. Cand o fiinta poarta in sine un asemenea vid, ea nu va inceta sa le ceara celorlalti sa-i confirme
propria existenta. In relatia de cuplu, aceste lacune se manifesta printr-o posesivitate care s-ar traduce astfel: Priveste-ma! Nu ma privi decat pe mine. Spune-mi ca exist si ca celelalte nu exista!
Incearca sa-l inteleaga pe partener asa cum il intelegea pe tatal ei, doreste sa-l faca fericit pentru ca el sa-i raspunda prin romantism. Insa de fiecare data cand vrea sa se apropie de el, el se infricoseaza. Ea ramane frustrata si singura iar in urechi ii rasuna cuvintele animusului negativ triumfator: Ti-am spus eu. Nu e un barbat bun pentru tine. Respinge aceste vorbe ce par sa iasa din gura mamei ei. Incearca sa castige timp si isi ascunde
nemultumirea refugiindu-se in sperante de schimbare.
Vindecarea are nevoie de o manie sanatoasa. Cand mania se exprima doar prin acuzatii sau reprosuri la adresa calailor din trecut, inseamna ca ea nu a fost
integrata psihologic. Nefiind transformata a devenit o inchisoare. Pentru a rezolva problema launtrica, mai trebuie facut un pas. Cand intelege ca tolerand abuzul si refugiindu-se in pozitia de victima nu se respecta pe sine, femeia parcurge a doua etapa a procesului de transformare. De data asta, ea trebuie sa recunoasca faptul
ca-si face ei insesi acelasi lucru de care isi acuza tatal sau partenerul. Acest pas este dificil si constituie adevarata intalnire cu umbra, caci femeia isi va da seama ca e la fel de neglijenta cu ea insasi ca si parintii ei.

Identitatea personala graviteaza in jurul a doi poli: nevoile de fuziune si nevoile de afirmare; nevoia de a te apropia pentru a fi iubit si nevoia de a te indeparta pentru a deveni constient de sine. A opta pentru unul in detrimentul celuilalt duce la complicatii psihologice. Majoritatea oamenilor ar prefera sa nu aiba asemenea nevoi, caci manifestarea lor presupune o doza de agresivitate. Cumplita frica de a nu-l rani pe celalalt apare imediat, nascand adesea sentimente de culpabilitate.

Agresivitatea canalizata spre interior va inflori sub forma de boli, accidente, rani, ticuri nervoase si crize depresive ce tradeaza toate, nevoia neglijata de independenta. Boala si accidentul prezinta marele avantaj, ce-i drept discutabil, de a ne permite sa facem o pauza fara a risca sa pierdem respectul celorlalti. Este intotdeauna interesant sa cercetam in ce context survine, de pilda, ranirea unui copil sau a unui parinte. Rareori aceste evenimente sunt intamplatoare si, daca ne ostenim sa sapam ceva mai adanc, descoperim ca de cele mai multe ori sunt conditionate de umorile sau de dorintele refulate.

parte16

  • Sexualitatea

Este important sa se faca educatie sexuala in cadrul familiei. Uitam in ce masura intreaga noastra fiinta este sexuala. Sexualitatea exprima insusi impulsul vietii. Este manifestarea ei cea mai spirituala, caci tine de acelasi mister in care viata isi are originea si temeiul. A face, asa cum s-a facut, o stricta separare intre spiritualitate si sexualitate inseamna a avea asupra vietii o viziune limitata, in care nu incape adevarul ca am venit pe lume, in
primul rand pentru a crea si a procrea.
Cand un fiu aude mama plangandu-se cu voce tare de sexualitatea barbatilor care sunt, cu totii, niste porci, sexualitatea fiului ajunge in aceeasi fundatura.
Putem spune ca astazi comportamentele sexuale au fost eliberate. Dar dezbaterea pe tema lor inca n-a avut loc.

Atat timp cat sexualitatea nu va fi celebrata ca o forta vie, ce trebuie tratata cu respect, ea se va exprima anarhic si nu-si va gasi ocul in ierarhia valorilor noastre. Va continua sa fie o chestiune obsedanta si o forta haotica in viata multor oameni. Sexualitatea este o divinitate arhetipala, deci are puterea sa ne stapaneasca trupul si mintea atunci cand nu-i consacram un cult adecvat. Daca in loc s-o celebram o ascundem in ungherele sordide ale psihicului, ea se perverteste si se urateste.
In acesta privinta, mai avem inca multe de invatat de la vechii greci. Ei n-ar fi trimis un obsedat sexual la templul lui Apollo (cabinetul terapeutului) ca sa invete sa se stapaneasca. Dimpotriva, l-ar fi trimis la prostituatele sacre din templul Afroditei, ca sa se roage si sa faca dragoste, caci grecii socoteau ca o persoana obsedata e victima razbunarii unei zeite neglijate. Cat timp individul nu va invata s-o valorizeze pe Afrodita si
sa-i faca un loc adecvat in viata lui, el va fi posedat de imaginea seducatoare a zeitei, care ne cere sa-i celebram frumusetea. Caci un individ poate sa se masturbeze sau sa faca sex in fiecare zi fara sa aiba respect pentru sexualitate, dupa cum poate renunta complet la sexualitate fara a inceta s-o respecte. S-ar parea ca actuala explozie vizuala de trupuri sexualizate din clipurile publicitare, unele mai sugestive decat altele, nu exprima
doar cautarea dezlantuita a placerii de catre o omenire angoasata, ci vine si ca o compensare a daunelor provocate de morala iudeo-crestina, care nu pretuieste suficient trupul. (as spune eu, mai curand daunele provocate de cei care au interpretat morala iudeo-crestina, preluandu-si prerogative care nu le apartineau, constituindu-se in mediatori intre credinta si om). Zeita isi recastiga drepturile, dar problema insasi ramane nerezolvata.

  • El

Pentru unii barbati “N-o face niciodata pe mama ta sa planga” a devenit “N-o face niciodata pe partenera ta sa planga”. Acesta teama ca ar putea s-o faca sa planga, ca i-ar putea spune “nu” celei pe care o iubeste, are insa un efect foarte pervers: cand un barbat nu e capabil sa-si afirme impotrivirea, el nu e capabil nici sa se deschida si sa spuna “da”. Cand nu izbuteste sa-si ocupe locul in relatia de cuplu, cand se retrage mereu pentru a-i face pe plac partenerei si a n-o supara, aceasta sfarseste prin a se simti foarte singura. De frica sa nu displaca, el se supraadapteaza. Ii face servicii partenerei la fel cum inainte ii facea mamei, numai ca s-o faca fericita si sa-i smulga un suras. Adesea este cuprins de accese de agresivitate. Puterea de exprimare reprimata se manifesta atunci in forma ei negativa si distrugatoare. Exista si explicatia ca a vorbi despre sentimente inseamna, pentru el, sa se comporte ca o femeie. Mai mult, barbatul se teme sa nu-i ofere arme partenerei daca isi expune intimitatea. Se teme sa nu fie dominat si sa nu-si piarda putinul teritoriu pe care-l ocupa. Prin tacerea sa, isi apara identitatea. In fapt, a invatat sa se simta raspunzator pentru capriciile partenerei, la fel cum se simtea pentru fericirea mamei.

Alti barbati incearca sa-si diminueze si sa-si critice partenera de teama ca aceasta va dobandi prea multa putere.
Aceasta nevoie de a domina dezvaluie amploarea unui complex matern inconstient, pe care barbatul se chinuie sa-l exorcizeze supunand-o si aservind-o pe femeia cu care traieste. Reducand-o la conditia de obiect, el incearca sa-si razbune copilaria petrecuta sub autoritatea unei mame prea influente. In plan simbolic, comportamentul lui vorbeste despre o copilarie in care el insusi s-a simtit redus la conditia de simplu obiect, supus vointei materne.

Familiile in care este proscrisa sexualitatea este o atmosfera austera cu profunde repercusiuni asupra vietii sexuale a cuplului. Rezultatul este ca majoritatea barbatilor sunt convinsi ca femeile nu au dorinte sexuale.
Numeroase mame, nascand copii, si-au regasit virginitatea. Ca si cum, din clipa in care ele se consacrau familiei, tatii ramaneau singurii purtatori ai acelui lucru rusinos care e sexul. Pe terenul sexual, mai mult decat pe oricare altul, barbatii trebuie sa faca pe eroii si sa ia initiativa. Ei sunt cei care isi asuma riscul de a fi respinsi sau refuzati. Sunt rani ale amorului-propriu pe care au invatat sa le treaca sub tacere si care adesea raman necunoscute partenerei. In dormitor ca si aiurea, barbatii vor sa fie performanti.
Inca o data, se creeaza un soi de mentalitate a datoriei, care-i impiedica sa fie cu adevarat prezenti in relatia cu celalalt. N-au invatat sa se relaxeze si sa imparta placerea cu partenera; de obicei, nici sa i se abandoneze nu stiu. In fond, continua sa fie niste baietei buni care se straduiesc, ca altadata, sa-i faca mamei pe plac.

Absenta tatalui sau neparticiparea lui la educatia copiilor duce si ea la o mare fragilitate a identitatii sexuale a fiilor. Acestia nu sunt siguri ca sunt cu adevarat barbati si se tem sa intre in femeie, fizic sau simbolic.
Rezultatul este, in plan fizic, ejacularea precoce sau impotenta, iar in plan simbolic teama de intimitate cu femeia. Putem interpreta donjuanismul, adica nevoia de a patrunde in toate femeile, in mod similar: ca pe o incercare de a invinge teama de castrarea materna.
Asadar, multi barbati formeaza primul lor cuplu proiectand asupra partenerei imaginea unei diavolite care ameninta sa-i castreze. Frica aceasta are temei in realitate, caci furia refulata de a fi fost lipsite de atentia paterna le face adesea pe femei inconstient castratoare in raport cu partenerul lor masculin. Dorinta inconstienta de razbunare impotriva tatalui se transfera in cuplu.
Barbatii ajung la relatia romantica si la iubire prin sexualitate, in timp ce femeile ajung la sexualitate prin iubire si romantism.
Chiar inlauntrul relatiei, barbatii folosesc diverse strategii pentru a-si invinge teama profunda de femei.

  1. Prima este dependenta totala de partenera care e instalata din oficiu in postura de inlocuitoare a mamei.
  2. A doua consta in a-i face partenerei un copil careia sa-si consacre toata grija… Culmea artei consta in a lasa copilul, pe plan simbolic, sa-si ocupe locul in patul conjugal, intre cei doi soti. In felul acesta putem fi linistiti ca specia barbatilor chinuiti de complexul matern si care se tem sa lege relatii intime cu partenera se va perpetua.
  3. A treia strategie tine de contradependenta, un soi de celibat defensiv, face totul singur si ramane singur…
  4. A patra strategie satisface barbatul care nu poate trai nici in dependenta, nici in contradependenta. El frecventeaza bucati de femei: cu una pentru sex, cu alta amatoare de teatru, cu alta pentru preocuparile mistice… si isi satisface astfel atat nevoile de comuniune, cat si pe cele de separare.
  5. A cincea strategie este o varianta postmoderna a faimoasei sfasieri intre fecioara si tarfa, pe care o traiesc multi barbati. Se insoara cu o femeie cinstita si respectabila, pe placul familiei, si o leaga de casa, iar pentru aventura intretine o amanta. Duce un fel de viata dubla pentru a-si pastra imaginea sociala, pentru a-si creste copiii fara perturbari sau pur si simplu pentru ca n-are curajul sa divorteze.

Daca barbatii sufera de sindromul funiei de gat, am putea spune ca femeile sufera de sindromul lasoului: femeile vor sa inhate un barbat.
Absenta tatalui are drept principala consecinta o rana a amorului propriu care o afecteaza pe femeie in puterea ei relationala. Atata timp cat nu o va iubi un barbat, nu se va putea iubi nici ea insasi. In plus, femeia care a fost lipsita de atentia paterna poate crede ca trebuie sa subjuge pentru ca privirea masculina sa ramana atintita asupra ei. Ca sa-si atinga scopul, va incerca tot felul de strategeme. Ca sa-l faca pe barbat sa-i acorde atentia, toate mijloacele sunt bune. Seductie, supunere, retragere tacuta, suspine, lacrimi intra atunci in actiune pentru a-l convinge ca trebuie sa se ocupe de ea.
Aceste incercari sfarsesc prin a produce efectul contrar. Tentativa unei femei de a subjuga din cauza propriei nesigurante il face pe barbat sa fuga sau il leaga de ea pentru alte motive decat iubirea, cum ar fi sentimentul de culpabilitate. Aceasta culpabilitate va fi cu atat mai activa cu cat barbatul nu-si va fi invins complexul matern negativ.

tumblr_lgnaborVRQ1qevvseo1_500_large

Romantismul le face pe unele femei sa se insele sistematic in alegerea partenerului. O femeie poate confunda brutalitatea masculina cu fermitatea. Un partener pare puternic, si ea crede ca-si va gasi langa el siguranta. Dar nu va mai intelege nimic cand agresivitatea se va intoarce impotriva ei. Alta ia tacerea drept intelepciune ca sa-si dea seama ca barbatul cu pricina pur si simplu nu avea nimic de spus.
La fel fiica unui tata alcoolic sau depresiva, a invatat rolul de victima. Mai tarziu, desi va cauta un salvator, va nimeri invariabil peste insi dependenti de droguri ori de alcool sau peste oameni incapabili sa-si castige singuri existenta si va sfarsi prin a incerca ea sa-i salveze. Speranta ca va transforma broscoiul raios in print este zadarnica, iar daca reuseste el o va parasi… Intr-o zi va descoperi si de ce poate iubi cu atata abnegatie: pur si simplu pentru ca nu se iubeste suficient pe sine. Ajutandu-l pe celalalt sa-si invinga dependenta, ea si-o mascheaza pe a ei.

Romantismul are si alte capcane. Este un paradox pentru ca femeia desi se lauda cu competenta ei in domeniul relatiilor sentimentale, ea nu indrazneste sa-si dezvaluie dorintele reale partenerului. Isi inchipuie ca el le stie deja si il acuza pe nedrept ca nu vrea sa i le satisfaca. Satisfactia implinirii unei dorinte se micsoreaza, crede ea,
atunci cand si-a exprimat dorinta deschis. A-ti preciza dorintele priveaza, poate, relatia de o anume aura de mister, dar cum sa existe comunicare intre doi oameni care nu sunt dispusi sa spuna limpede ce vor?
Barbatii vor pozitii clare, ca partenera sa spuna deschis ce doreste, nu sa reproseze.
Pe de alta parte, femeia se poate insela, luand drept realitate ceea ce doar isi imagineaza despre lumea barbatului. Ea ii atribuie anumite ganduri si sentimente, iar daca, din nefericire, vorbele lui nu corespund cu universul interior inchipuit de ea, il suspecteaza. Intr-un asemenea context barbatii prefera sa taca.
Ca sa comunicam cu adevarat, trebuie sa fim receptivi la realitatea celuilalt distantandu-ne putin de noi insine.
Daca o femeie se plange sau isi exprima deceptia de indata ce partenerul deschide gura ca sa-i vorbeasca despre sentimentele sale, acesta va sfarsi prin a renunta la dialog. Va incerca o senzatie de sufocare, de revolta si de neputinta. Se va simti de doua ori captiv. Ea ii cere sa vorbeasca, ii spune ca tacerea lui o face sa sufere, dar, cand el deschide gura, il intrerupe ca sa-i vorbeasca despre ea sau ca sa-l contrazica.
Ai impresia ca pentru o asemenea femeie a comunica inseamna in primul rand sa afle din gura partenerului ce gandeste el despre ea. Cand o femeie se aseaza astfel in centrul vietii si comunicarii barbatului, ea sufera de o rana narcisista periculoasa pentru viata de cuplu traita in respect reciproc. E legitim sa vrei sa afli ce simte celalalt pentru tine, dar de ce sa nu-i spui limpede: am nevoia sa aud ce gandesti despre mine, iar dupa aceea sa
fii gata sa accepti raspunsul (sau non-raspunsul) asa cum este si sa actionezi in consecinta.

Femeia – ca si barbatul – trebuie sa stie ca NU exista acel partener magic care va cobori din cer, cunoscandu-i dinainte nevoile si satisfacandu-i-le fara macar ca ele sa fie formulate. Printul cel frumos nu va veni niciodata: e o figura mitica personificand o stare de fericire launtrica, dar n-are aproape nimic in comun cu creaturile paroase care sunt barbatii.
Acelasi lucru e valabil si in plan sexual. Majoritatea femeilor nu accepta sa fie tratate de partener ca o jucarie sexuala si i-o reproseaza amarnic. Daca insa elanul lui sexual scade, femeia nu se mai simte dorita si se intreaba daca nu cumva cuplul e in pericol. Si aici, ar fi mai bine ca ea sa-si exprime deschis dorintele in loc sa se planga, ceea ce-l paralizeaza intotdeauna pe barbat.
Sub influenta societatii patriarhale, mamele nostre au devenit stalpi ai datoriei si ai principiilor, intruchipand in familie spiritul grav. Singura lor activitate fiind bucataria si cresterea copiilor, ele isi pierdeau repede simtul jocului si al placerii. Neglijate de soti, nu mai aveau dorinte personale, si au ajuns sa-si priveasca barbatii ca pe
niste creaturi jalnice. Adesea chiar mama ii repeta fetei ca primul copil pe care va trebui sa-l creasca va fi propriul ei sot. Valorificand experienta mamelor, tinerele invata sa-si domine sotul… tin lungi monologuri despre viata in doi, luandu-le uneori drept dialoguri autentice.

Multe femei cred ca barbatii merita aceasta coercitie dat fiind modul iresponsabil si tiranic in care le-au tratat… si in felul acesta perpetueaza in plan social lupta pentru putere dintre femei si barbati in viata privata. Aceasta atitudine ascunde o furie si un dispret vechi de secole fata de barbati. Ea nu duce la egalitate, ci, fara sa vrea, submineaza cuplul. Femeia care isi infantilizeaza barbatul sfarseste la bratul unui ins ce seamana cu tatal pe
care-l dispretuia in copilarie: un barbat inconsistent si slab, pe care nu-l poate admira. In consecinta, nu se va putea implini alaturi de el niciodata. Isi va simti atunci daruirea de sine ca pe o servitute.

Jung a afirmat ca opusul iubirii nu este ura, ci puterea. Cand nu mai iubim, sau cand nu ne mai simtim iubiti, intram in conflict. In cuplu, pe masura ce iubirea isi pierde din intensitate, este inlocuita cu un fel de razboi de uzura. Femeia dezamagita de relatia cu sotul naste in ea un protest surd care o opune sotului si copiilor. In formarea acestei atitudini dominatoare, Jung vedea efectul unui complex matern negativ. O asemenea femeie, a avut o relatie nefericita cu mama si de aceea nu reuseste sa se identifice cu
comportamentele si atitudinile feminine traditionale. Vrea sa traiasca intr-o lume clara, lipsita de obscuritatile lumii materne. Daca gaseste un partener care poate accepta forta si originalitatea spiritului ei, se implineste ca femeie. Daca nu, se inchide in ea si face tot ce poate pentru a frange forta barbatului.
Patriarhatul le-a tinut pe femei in inferioritate, dar numai la suprafata. In clarobscurul inconstientului, in compensatie, femeia a capatat un sentiment de superioritate. Forta de afirmare a femeilor se sprijina adesea pe aceasta convingere launtrica in superioritatea lor.
La barbati se intampla contrariul. Multi cred in superioritatea lor, credinta ce le-a fost sustinuta, din copilarie, de cultura patriarhala. Dar superioritatea afisata ascunde o mare vulnerabilitate. Asa se explica de ce, la un esec amoros, barbatii reactioneaza abuzand de droguri, alcool sau sex, comportamente ce tradeaza slabiciune
interioara. Asa-zisa virilitate nu e adesea decat un ornament ce mascheaza o mare dependenta.

Feminismul le-a permis multor femei sa-si manifeste latura amazoniana. Mai ales la tanara generatie, tot mai multi barbati tineri isi acuza partenerele ca sunt dure, intransigente si dominatoare. Fiind ei insisi fiii primelor feministe, sunt mai sensibili la revendicarile femeilor si, la fel ca Ahile, depun armele, lasandu-si iubitele sa le decida soarta. Acestea au invatat insa de la mamele lor sa nu se mai increada total in propriul sentiment de iubire. Au invatat sa fie tari si uneori merg foarte departe in directia asta. Ele ucid relatia, urmand sa inteleaga abia mai tarziu aspectul inconstient al dramei.

10262066_870876632926143_9050829119376898616_n

  • Confruntarea cu umbra – Jung

Cand cineva si-a eliberat familia, partenerii si prietenii de povara slabiciunilor lor, cand si-a limpezit natura diferitelor sale relatii, el se simte usurat. De ce fugim de integrarea umbrei? Pentru ca vine sa risipeasca iluzia, pe care o construim zi de zi, a perfectiunii noastre si ai inocentei fiecaruia din gesturile pe care le facem.
Ce pornire irezistibila ne impinge sa avem o atitudine negativa in anumite situatii?
Care ne sunt motivatiile? Dar dorintele si invidiile ascunse?
De ce avem tendinta sa ne comportam astfel incat lucrurile sa se intoarca impotriva noastra?
Cine este acest personaj interior care prefera sa nu rezolve nimic?
Cine se bucura de supararea noastra?
Cine e cel care prefera razboiul?
De ce ii place sa transeze conflictele prin actiuni stralucite ce-l umilesc pe celalalt, distrugand sansa oricarei
relatii?
Nici disputele cu partenerul, nici razboaiele din lume nu-si au cauza exclusiv in afara noastra. O asemenea concluzie displace pentru ca provoaca deplasarea conflictului din exterior spre interior. Gasirea unui tap ispasitor pentru a-i pune in carca povara greselilor noastre este, de altminteri, o functie psihologica principala a cuplului traditional. Nu rezolvam nimic acuzand, dar, intr-un fel, ne face bine! In fapt, in viata de toate zilele,
partenerul serveste mai ales de tap ispasitor. Partenerul intim joaca acest rol de minune, mai ales ca o relatie indelungata nu poate sa nu dezvaluie defectele pe care intotdeauna le vedem mai bina la vecin decat la noi insine.
Umbra are insa si parti pozitive. Ele ne leaga de parteneri la fel de mult ca aspectele negative. Trebuie sa le asumam si pe ele pentru a rupe legaturile care ne fac sa suferim. O persoana absolut convinsa ca e proasta se poate totusi indragosti de una foarte inzestrata intelectual. Daca ajung la separare, va avea impresia ca i se smulge o parte din ea insasi, ca este pur si simplu mutilata. In plan psihologic, chiar asta se intampla. Atata timp cat nu va face nimic ca sa-si dezvolte activ partea intelectuala, ea o va proiecta asupra altora si va repeta acelasi gen de atasament.
Acceptand launtric ceea ce consider ca e negativ in mine, pot accepta ceea ce mi se pare rau din univers.
Rezolvandu-mi conflictele interioare dintre “cel bun” si “cel rau”, devin unit cu mine insumi si, fara a mai fi dezbinat, pot deveni Unul cu cosmosul.
Pentru a fi liberi, va trebui sa reconsideram fiecare relatie, sa ne intoarcem voluntar in trecut, lasand sa urce spontan la suprafata toate amintirile. Vom incerca sa descalcim tot ce a ramas incurcat in aceste relatii. Sa examinam toate resentimentele care ne obsedeaza si sa facem tot ce ni se pare potrivit pentru a domoli
zbuciumul launtric. Acesata analiza permite reconcilierea cu tot ce s-a petrecut in viata noastra. Ne permite sa facem pace cu parintii, cu accidentele de parcurs, cu situatiile dificile si cu relatiile zbuciumate.
Trebuie sa cultivam simpla bucurie de a trai si sa ne orientam optiunile in functie de ea. Cand evaluam fiecare lucru pe care-l facem intrebandu-ne daca ne sporeste sau ne micsoreaza bucuria de a trai, ne dam seama ca posedam un etalon pentru a incepe sa actionam in directia unei schimbari pozitive.
A trece de la o lume in care sunt totul pentru celalalt si celalalt e totul pentru mine la o lumea in care ma bucur ca celalalt exista si in care, in final, ma bucur ca exist – iata care e miza!
Fiinta care traieste in bucurie este cel mai bun partener cu putinta.

*sursa: scribd

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s