De vorba cu mine insami: Legamant la 30 de ani

a chance to changeZilele astea am schimbat prefixul. Pentru cei mai multi dintre noi, varsta de 30 de ani e un semn a faptului ca timpul trece. Fiecare traduce in felul lui: unele femei se tem de imbatranire, de primele riduri sau celulita, unii barbati se tem ca nu au realizat destul de multe sau din contra, ca nu s-au distrat destul de mult, unii regreta ca sunt singuri, altii ca sunt de prea mult timp cu cineva si altii ca nu au ajuns unde visau. La baza tuturor cred ca sta frica faptului ca timpul trece. Nu simti atat de puternic cand treci de la 27 la 28, sau de la 28 la 29, dar 30 pare o schimbare mai mare. Recunosc ca desi consider ca fiecare varsta are frumusetea ei, gandul ca timpul trece ma sperie, ma face sa ma grabesc, sau sa critic ca nu am facut indeajuns de multe.

Asa ca am decis sa fac un legamant al noii mele varste. Un legamant al meu cu mine, prin care sa onorez cea care sunt, sa onorez timpul care trece si a carui trecere nu inseamna decat fluiditate si curgere. Inseamna dezvoltare in loc de stagnare.

Anul acesta am invatat si cum se fac legaminte si cat de importante sunt cuvintele pe care le folosesti. Este o mare diferenta intre a zice “Vreau” si “Aleg”, intre “Sper sa fac” si “Pot sa fac”. Nu as fi indraznit niciodata sa folosesc cuvinte mari, pentru ca mi se pareau false si nu le vedeam rostul, dar un legamant fara ele e doar o dorinta aruncata slab in intuneric. Asa ca aleg sa folosesc cuvinte mari, pentru a da forta si putere dorintelor mele.

Inainte insa vreau sa trec cateva dintre multele lucruri pe care le-am invatat si care fac parte din mine, cea care sunt astazi. Pentru ca vreau sa onorez cei 29 de ani pe care nu intotdeauna i-am apreciat, pe care i-am si criticat de multe ori, neputand sa imi dau dreptul sa apreciez propria mea creatie – eu, asa cum sunt, in unicitatea mea si exact asa cum ma face pe mine fericita sa fiu.

il_570xN.473890275_p86e

In 29 de ani, am invatat:

  • Ca eu imi construiesc experientele si viata. Desi pentru multi pare un paradox, cred ferm ca la un nivel EU aleg tot ceea ce traiesc, oamenii pe care ii intalnesc, parintii care ii am, esecurile cu care ma confrunt sau bucuriile care imi apar in viata.
  • Ca totul e o LECTIE. Si ca in loc sa refuz experientele neplacute care imi apar in viata, chiar daca ma fac sa sufar, ele sunt un aluat pe care eu trebuie sa il modelez.
  • Sa IUBESC si inca invat. E un cuvant atat de simplu si toti credem ca stim sa iubim, dar de fapt a iubi e o mare arta. Si e al naibii de greu sa iubesti sincer. Nu din devotament, nu din dependenta, nu din jocuri de roluri, nu pentru ca sunt completata sau goala fara iubire, nu fiindca tanjesc dupa iubire si atunci ma arunc peste tot sa daruiesc. Nu fiindca trebuie, nu fiindca ne leaga ani de relatie, prietenie, de incercari si experiente. Iubirea nu are nimic de a face cu exteriorul. Totul vine din interior si e ceva minunat sa inveti sa stabilesti o legatura intima de la suflet la suflet, si nu de la personaj la personaj.
  • Sa NU mai fac PLANURI perfecte de viitor.
  • Sa dau drumul TRECUTULUI.
  • Sa nu mai cred ca ceilalti sunt VINOVATI pentru ce patesc eu.
  • Ca ceilalti sunt doar propriile mele OGLINZI. In momentul in care ceva nu imi place la cineva, vad o reflexie a mea, un aspect care nu vreau sa il recunosc sau accepta.
  • Sa NU mai JUDEC. Ceilalti nu trebuie sa se ordoneze dupa setul meu de reguli, ci fiecare are dreptul sa isi stabileasca propriul set dupa care sa vrea sa traiasca. Nu exista bun si rau, exista doar personal. Vorbim atat de mult despre acceptare si toleranta dar suntem atat de intoleranti la un nivel mult mai fin:  fata de colegii de la birou pe care ii criticam pentru ce fac, cum fac, ce zic, cum zic, fata de partener, de parinti, de oamenii de pe strada, de tara in care traim, de tot. Nu mai ucidem vrajitoarele,  evreii si pe cei de culoare – dar am ajuns sa ne ucidem intre noi toti, usor, lent si zilnic. Tot ce e in afara setului nostru de reguli e prost, nedrept, josnic, ratat. Colegul care intarzie in fiecare zi, seful care nu stie sa vorbeasca frumos, pietonul care nu se grabeste la trecere, manelistii, femeile imbricate “prost”, taranii, politicienii, indienii, italienii, , tiganii…
  • Sa am INCREDERE in viata. Sa am incredere ca tot ce am ales sa traiesc e ceea ce am nevoie sa traiesc.
  • Sa dau drumul alergatului si cautatului in exterior si sa gasesc ce caut in mine. Am invatat ca adevaratele reusite si impliniri se gasesc in INTERIOR si nu la birou, intre prieteni, iubit sau familie.
  • Ca nimic nu e fix. Viata e o CURGERE si in momentul in care ma tin cu dintii de o idee risc sa pierd alte 100 de idei sau experiente minunate. Totul curge, se transforma, se schimba. Inclusiv asceste lectii nu vor ramane asa cum sunt pentru urmatorii 10 ani, ci se vor schimba asa cum ma schimb si eu.
  • Ca avem nevoie de actul creatiei in loc de citit zeci de carti, uitat la televizor, iesiri peste iesiri in oras cu prietenii. A CREA e unul din putinele simplele instrumente care ne stau la indemana sa reusim sa ne conectam cu vocea noastra interioara, cu noi. Si ne hraneste mai mult decat ne imaginam.
  • Ca cel de langa mine nu trebuie transformat in varianta lui imbunatata. Ca viata noastra e o calatorie in DOI, in care ne sprijinim unul pe celalalt spre a ajunge unde alegem noi sa fim. Nu aleg eu pentru el si el pentru mine. Viata noastra nu e un contract de transformare in copii alea noastre imbunatatite, nu e ca sa facem copii, sa ne implinim visele de familie, sa gasim acel “acasa”, sa imi gasesc implinirea, stalpul de rezistenta sau confortul. Cel de langa mine nu e despre mine, e despre el. Iar povestea noastra nu exista ca sa ma defineasca pe mine, e o calatorie in doi…si e una dintre cele mai frumoase creatii pe care le putem construi.
  • Ca trebuie sa rupem lanturile pe care le avem fata de MAMA, tatal, poate si bunicii nostri. Nici nu ne dam seama cat de influentati suntem de ai nostri parinti, cat de mult i-am copiat, cat incercam inca sa ii impresionam sau sa ii caram in spatele nostru. Cat ii invinovatim, cat tanjim inca dupa iubirea lor. Am invatat ca trebuie sa le dam drumul ca sa incepem sa ne construim propria noastra identitate, chiar daca societatea in care traim ne invata sa stam inca sub aripa protectoare a parintilor, sa le purtam durerile, sa le bucuram vietile implinindu-le dorintele si fiind copiii pe care si i-au dorit. A fi copilul pe care si-l doreste un parinte nu prea te ajuta sa fii adultul care ti-l doresti tu.
  • Sa descopar si ce nu imi place la mine. E la fel de frumos ca a descoperi ce imi place. E frumos sa te descoperi total, ca atunci cand descoperi sa iti dai seama de frumusetea creatiei. Am invatat ca nu exista INTUNERIC fara lumina si lumina fara intuneric.
  • Ca e foarte obositor sa incerci sa fii PERFECT sau cum ne invata societatea ca e bine sa fim. Atat de obositor ca uneori nu mai avem sinceritatea sa distingem intre ce vrem noi si ce credem ca vrem.
  • Sa IMBRATISEZ. Si sa imi exprim iubirea, recunostinta, sentimentele asa, nu prin cuvinte, cadouri, fapte. Prin imbratisari.

Si inca multe altele. Si cu riscul de a ma repeta, una din cele mai pretioase lectii ale mele e ca totul e schimbare. Asa ca toate lectiile mele sunt in continua transformare. Le multumesc pentru ce m-au invatat si le dau drumul acum pentru a fi tot ceea ce sunt sau a se transforma in noi lectii daca e nevoie.

65bf28b9d06402ba993d11198514d247Ii multumesc COPILULUI din mine care s-a aparat de cei din jur cum a putut, chiar daca a ales sa fie uneori arogant, rautacios, nervos sau egoist. Ii multumesc chiar daca a ales sa se inchida sau sa ii fie teama, sa nu aiba curaj. A facut ce a putut ca sa castige dragostea celor din jur si sa ii pedepseasca pe cei care nu i-au raspuns.

Ii multumesc ADOLESCENTEI din mine care a plans cand a suferit, s-a frustrat ca e urata, ca e pitica, ca nu e frumoasa, ca nu e desteapta, ca ceilalti rad de ea, ca nu e indeajuns de misto ca ceilalti, ca nu e dorita de ceilalti, ca nu e ca ceiallti, ca nu face nimic bine, ca nu e inteleasa, ca nu are bani, ca depinde de iubitul ei.

Ii multumesc TINEREI din mine care a ales sa incerce sa fie cea mai cool, sa nu mai fie ratusca urata, sa nu aiba defecte, sa faca totul bine, fara greseala, cu standardul foarte sus ridicat. Sa fie mai buna ca ceilaltii. Sa isi planga de mila in sinea ei sau fata de ceilalti. Sa ii deteste sau jigneasca pe cei care nu o plac sau care nu ii plang de mila la randul lor. Sa fie intoleranta sau aroganta. Sa intoarca spatele celor care o refuza. Ii multumesc si ei pentru rolul jucat.

Ii multumesc FEMEII din mine care a ales sa incerce sa fie femeia de cariera (fara prea mare success 🙂 ), sa se frustreze ca nu o place managerul si ca ii prefera pe altii, ca ceilalti colegi sunt intotdeauna mai buni ca ea. Ii multumesc ca a ales sa cheltuie banii pe haine care nu le-a purtat, incercand sa fie fashionable si frumoasa. Ca a incercat sa fie cea mai aranjata intotdeauna si sa iasa perfect in toate pozele. Ii multumesc ca a incercat sa iubeasca, sa daruiasca, ca a suferit si plans alaturi de ce cel de langa ea, ca s-a jucat de-a victima si agresorul cu cel pe care il iubea, cautand sa il impresioneze, sa il cucereasca, sa il faca sa nu o paraseasca niciodata, ca a trait la maxim orice mica cearta si neintelegere. Ii multumesc ca a incercat sa aiba cati mai multi oameni in jurul ei si intoteauna activitati care sa o tina ocupata ca sa isi dea seama ca nu asta ii poate acoperi golul din suflet. Ii multumesc ca a avut curajul sa experimenteze ce a vrut ea, sa joace ce rol a simtit nevoia sa joace. Ii multumesc ca a incercat sa fie fericita.

Ii multumesc celei care sunt astazi ca a inteles ca toate au fost experiente, la fel de importante ca orice alta experienta. Ca a avut nevoie de ele si ca va mai avea nevoie de multe altele. Ii multumesc ca s-a bucurat de ele si ca a inteles ca nu trebuie criticate, judecate sau schimbate.

Ii multumesc ca avut curajul sa renunte la tot ce crease si sa incerce sa transforme. Ca a ales magia in locul realitatii, romantismul in locul pragmaticului si simplitatea in locul fastului.

1385409_562239140512146_1800855333_nII multumesc ca a inteles ca nu sunt copilul abandonat, tocilara timorata, fata alintata, iubita posesiva, prietena egoista, colega trufasa, fata neincrezatoare si fricoasa, cea intoleranta, impulsiva. Ca sunt doar aspecte carora le multumesc ca le-am construit ca sa ma apar sa nu sufar, sa impresionez, sa castig iubiera celor din jur sau sa imi gasesc fericirea cum am crezut eu ca era la vremea respectiva..a copilului, a adolescentei, a tinerei. Si au fost cele mai bune alegeri, pentru ca au fost ale mele.

Doar multumindu-le si acceptandu-le, putem crea noi alegeri, noi experiente.

Acum , la 30 de ani:

  1. Aleg sa imi ascult vocea interioara.

  2. Aleg sa nu ma mai compar cu cei din jur.

  3. Aleg sa ma joc. Aleg ca viata e un joc frumos. Aleg sa ma joc cu ceilalti.

  4. Aleg sa nu mai caut raspunsuri si repere in exterior, ci doar in mine.

  5. Aleg sa ma deschid: mie, celor de langa mine. Sa ma deschid cu inima, si nu cu vorbarie, fapte sau reactii. Ma deschid cu inima.

  6. Aleg sa iert si sa accept. Aleg sa fiu toleranta.

  7. Aleg sa nu mai judec si sa dau sentinte.

  8. Aleg sa pot.

  9. Aleg ca nu stiu eu ce e mai bine pentru ceilalti. Ce trebuie sa faca sau sa nu faca.

  10. Aleg sa imi iubesc corpul, sa nu il mai critic.

  11. Aleg sa nu caut plase de siguranta.

  12. Aleg sa daruiesc fara sa astept ceva inapoi.

  13. Aleg sa am rabdare.

  14. Aleg sa iubesc viata, sa ma bucur, sa traiesc. Aleg sa ma abandonez.

  15. Aleg sa primesc iubirea celor din jur. Exact asa cum e ea.

  16. Aleg sa nu ma mai critic, sa ma iert.

  17. Aleg sa nu ii mai privesc urat pe cei care se cred tari, pe aroganti, narcisisti, carieristi, falsi, rautaciosi, autoritari. Pentru ca o parte din ei sunt in mine si astept pana voi putea accepta si acele aspecte.

  18. Aleg sa fiu cea care sunt, asa cum sunt, dupa placul si asemanarea mea, nu a celorlalti si nici contrariul celorlalti. Nu mai buna ca ceilalti, nu mai slaba. Nu deasupra, nu sub. Eu fara comparatii. Aleg ca totul sa fie raportat la mine. Aleg ca viata mea este despre mine, nu despre ceilalti!

  19. Aleg sa spun DA!

 ….More to come

Si sper sa te inspir sa iti faci un legamant, contract cu tine insuti in care sa folosesti cuvinte mari si sa le plantezi cu grija, incredere si dragoste!

Calatorie frumoasa catre tine! 734936_263276550467295_1941978724_n_large

 Daca ti-a placut, citeste si:

Draga mea colivie, draga

Draga mea colivie, draga

Sa meditam. La ce?

Sa meditam. La ce?

Advertisements

2 thoughts on “De vorba cu mine insami: Legamant la 30 de ani

  1. Prin toate articolele pe care le-ai scris ai “pus in cuvinte” (aproape) tot cea ce simt….pur si simplu iti multumesc si te imbratisez cu mare drag….imbratisarea….este una din “formele” mele de a darui….ma “laud” si eu :)))))….sa nu uit….imi multumesc si mie pentru ca, si prin tine, ma “descopar” pe mine…….si sa fiu a naibii :)))))….imi place…. te pup….jos palaria pentru echilibrul si autenticitatea pe care le manifesti….prin tot ceea ce esti. Si asa cum spui….”sa avem cu totii o calatorie frumoasa catre noi insine.”

    • Multumesc! Te imbratisez si eu cu drag! Si sa gasim cat mai multe cai si moduri de a calatori catre noi! Sunt convinsa ca fiecare are propriul lui drum. Cum Sinatra ne invata: ‘I did it my way!’ 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s