De vorba cu mine insami: Draga mea colivie, draga…

0f5d2f9c35d2136a6ba29cf78344bd9cUnul din marile lipsuri pe care le simt in jurul meu si la mine este lipsa exprimarii, o exprimare interioara, autentica. Un alt paradox al acestei vieti in care avem atata libertate de exprimare, atata potential de cunoastere, de metode, de informatie. Si un motiv in plus ca sa ne dam seama ca dintotdeauna am plans ca umanitate dupa libertate, am obtinut diverse libertati si grade de libertate, ca mai apoi sa ne cufundam inapoi in colivie. Poate par pesimista, dar cateodata eu vad colivii peste tot. Unele sunt frumoase, artistic create, altele sunt reci si gri. Colivii confortabile, unde reusim sa stam la distanta de pericole, ne tinem feriti. In momentul in care realizezi ca tot ce ai creat este o colivie, oricat de frumoasa e ea, vei vrea sa iesi. Nu stii insa cum. Si atunci incepi sa crezi ca in filmele cu eroi sau povesti cu balauri ca ai nevoie de o misiune extraordinara, de o poveste seducatoare. Ca a iesi din colivie se face probabil calare pe un inorog alb si stralucitor. Si incepi sa iti creezi povesti, care de care mai fantastice. Doar ca uneori aceste povesti nu fac decat sa ne schimbe colivia cu una si mai greu de observat. De aceea cred ca cel mai greu nu e sa vezi ca esti intr-o colivie, dar sa gasesti calea de a iesi din ea.

Poate singura cale de a iesi din ea e sa reusesti sa nu te mai raportezi la nimic. Absolut nimic. Nici prieteni, nici povesti de succes, nici carti motivationale, nici filme, nici ce credeai despre viata, nici ce ai vrea sa crezi, nimic. Si din acel nimic sa reusesti sa construiesti ceva. Nu sa contruiesti din visele, incercarile, experientele si sfaturile altora, ci din pamant si apa. Din noroi. Iar asta numesc eu adevarat curaj. Si visez la el. Cand nu incerci cu coada ochiului sa vezi daca vecinul se uita ciudat la tine sau nu, daca ai facut un pas inainte sau inapoi fata de ceilalti, daca inca esti desaupra lor sau incepi sa pierzi trenul succesului in viata. Daca cei din jur au inceput sa te placa mai mult sau mai putin. Sa ai un fel de incredere oarba ca esti unic, ca ai o poveste unica, si ca povestile nu se compara. Nu exista povesti mai slabe si altele mai frumoase, povesti mai de succes si povesti mai dezamagitoare, povesti mai rosii si povesti mai galbene, povesti cu fluturi si povesti cu iarba, povesti cu noroi si povesti cu soare, povesti cu pietre si povesti cu fulgi de zapada.
Alte cuvinte frumoase asupra carora suntem cu totii de acord dar care nu le putem aplica in propria experienta. Nu ne consideram superiori celor din jurul nostru, dar ne mai scapa un ochi critic la vecinul de peste drum care sare pe piciorul drept in loc de stang. Si ne mintim crezand ca noi doar avem un bun spirit justitiar, ca nu ne place incorectitudinea, nedreptatea. Oare? Sau o parte din noi, poate exact cea care urla cat de nesuperiori suntem noi tocmai a gasit un moment sa puna piciorul pe un bolovan si sa mai urce doua trepte desupra celui care sare pe piciorul drept in loc de stang.
Si cat de usor cadem in jocul superioritatii, la fel de usor cadem si in cel al inferioritatii. Cand vedem in ceilalti tot ce nu avem noi, ca sa ne aducem aminte ca noi nu avem si ceilalti au. Si cand ne dam seama ca au, ori ne plangem de mila, ori din nou cadem in jocul superioritatii. Un joc care nu se mai termina. Si nu ne dam seama niciodata cat de rau ne prind acele lucruri marunte. Critica, nevoia de a face dreptate, frustrarea ca lucrurile nu sunt corecte, ca unii sunt favorizati si altii nu, ura, invidia, victimizarea, frica, teama, tristetea, dezamagirea. Daca ne-am apuca sa notam zilnic de cate ori cadem in aceste emotii, oare cate pagini am umple intr-o saptamana? Cu cata atentie hranim aceasta colivie in care traim?
33568c9d3ba941934e4bc9c9110638bbSuntem niste pasari perfecte. Inchise, dar pefecte. Prizoniere, dar confortabile. Inteligente, dar speriate sa faca un pas in gol. Pregatite doar sa castige, dar niciodata sa piarda. Pasari perfecte care le slutesc sau infrumuseteaza pe celelalte in functie de propriile nevoi. Care se supra slutesc si supra infrumuseteaza pe ele insile in functie de aceste nevoi. Dar niciodata nu vor sa fie asa cum sunt ele. Pasari care scrasnesc unele la altele sau clipesc ochii seducator. Pasari care cred ca isi joaca scenarii bine stabilite, dar de fapt scenariile le joaca pe ele.
Crezi ca esti stapan pe acest scenariu? Dar de fiecare data cand viata nu iti ofera ce crezi ca ai nevoie clachezi, te superi, te infurii pe ea. Esti stapanul propriei vieti dar esti fericit doar cand lucurile merg ca la carte. In afara, sunt momente proaste carora trebuie sa le punem repede capacul si sa asteptam sa vina repede cele bune. Eventual ajungem sa credem ca momentele proaste sunt cauzate de o soarta trista, sau chiar de depresii aparute din neant si care pun stapanire pe creierul nostru si ne transforma in alieni ai propriei vieti.
*
Crezi ca esti liber dar nu te iubesti..complet. Te iubesti pe bucatele si tii cu dintii sa controlezi pana si iubirea asta. Ca ea are nevoie de motive ca sa existe. Are nevoie de un trigger frumos, nu de orice mazgaleala pe hartie. Boala secolului. Momentul in care traiesti neiubindu-te pe tine, ai pierdut libertatea.Momentul in care traiesti neiubind-te pe tine dar mimand mai bine decat un orgasm ca te iubesti, ai pierdut orice sansa spre libertate. Si multi stiu sa mimeze. Sa isi mai puna o fundita ca sa le placa mai mult tabloul. Dar in sufletul lor stiu ca nu tabloul trebuie sa le placa, ci creatorul lui.Crezi ca esti liber dar viata ta este un ciclu nesfarsit, prestabilit si preaprobat. Fara intrebari, doar cu raspunsuri. Muncesc ca sa reusesc, cu cat muncesc mai mult cu atat pot reusi mai mult, imi gasesc jumatatea, fac copii si in rest incerc sa echilibrez munca cu familia si timpul liber.
*
Crezi ca esti liber dar nu te intrebi daca esti mai mult decat iubita, sotia, mama, fiica, angajata. Si viata merge zilnic in acelasi tipar, amagindu-te ca jobul te implineste, ca familia te face fericita, ca scopul vietii e sa faci copii si sa ii ajuti sa devina oameni mari. Dar daca ti-as lua toate astea, ce ti-ar ramane? Noroc ca multi dintre noi se agata cu atata inversunare de ele si de locul caldut care si l-au creat incat vor fi feriti de marea drama de a afla ce sunt fara aceste “surse de fericire”. Fara colivia iubitului, fara colivia jobului si cu imaginea nestirbita in fata celorlalti.
/
De multe ori, si cea in doi, e tot o colivie. Frumoasa, roz, dar tot o colivie. O colivie in care facem un tratat perfect de a ne da reciproc ce avem nevoie pentru a nu ne confrunta cu ce nu ne convine.
*
Pai cum, iubitul meu trebuie sa imi zica cat de frumoasa si minunata sunt, nu sa ma ajute sa vad ca eu astept sa sug aceste laude pentru ca nu mi le pot da singura.
*
Pai cum, iubitul meu nu trebuie sa se uite dupa altele, sa fie iubitor, intotdeauana acolo si trebuie sa imi jure iubire vesnica, ca nu cumva eu sa vad ca am nevoie de sigurante ca de aer. Si ca mai degraba as renunta la el, decat la sigurante.
*
Pai cum, iubitul meu trebuie controlat de mine. Il modelez. Il seduc. Nu ma seduce el pe mine. Eu il ajut, eu sunt sursa lui de orice. Fara mine, e pierdut. Ca sa nu imi dau seama cata neincredere am in viata, in mine si in tot. Si cum incerc sa controlez totul: viata, emotiile, iubirea. Pe el, pe mine, povestea noastra.
*
Unele din cele mai fascinante colivii..cele in 2.

1dd709cc840f6dcab749c47238f8fb97Crezi ca esti liber dar tot ce faci validezi cu ce ai in jur. Ai grija sa nu jignesti, sa te comporti frumos, sa impresionezi, sa zambesti celor simpatici si sa stii sa fii sarcastic cu cei care te ataca. Ai grija sa nu iei decizii imprudente sau tocmai, sa iei decizii imprudente ca sa iti demonstrezi ca tu nu esti ca ceilalti.

Tot ce facem este validat de societate. Ai grija sa porti fusta care te avantajeaza si costumul care te face serios. Machiajul corect, zambetul potrivit, atitudinea corecta. Ai grija sa nu pari arogant cu cei pe care ii vrei in viata ta, si sa pari arogant cu cei pe care nu ii vrei. Ai grija sa impresionezi pe cei care te pot ajuta in viitor, si nu dai doi bani pe cei care par neinteresanti pentru traseul tau.
Ai grija sa te comporti in parametrii normali la birou, intre prieteni, cu partenerul tau.

Suntem atat de liberi petrecand 8-9 ore pe zi, 5 zile pe saptamana intr-un sistem care nu face altceva decat sa ne hraneasca ambitiile si lasitatea de a parasi confortul. Si acum imi rasuna in cap cuvintele unei femei de 40 de ani care intrebata daca e fericita a raspuns cu toata convingerea ca “da, doar a implementat un sistem informatic in 7 tari”.  A vorbit ca si cand era o mare reusita, un mare succes pentru care toti ar trebui sa muncim pe branci ca sa il obtinem. Probabil ascultand cuvintele acelea intr-un alt grup, poate grupul meu de la birou sau prietenii mei, as fi simtit vinovatia ca eu nu am reusit asa ceva si impulsul ca ar trebui sa imi dau silinta mai mult. Insa in acel moment, in acel grup, cuvintele acelea au fost cele mai absurde cuvinte pe care le-am auzit in viata mea. Nu am simtit frustare sau dorinta sa obtin repede si eu capacitatea sa implementez un sistem informatic in 7 tari. Am simtit ca e absurd. Si ca insistam sa fim atat de absurzi.

6c2757cf42e93092aedf032afc3bc831Crezi ca esti liber dar tot ce faci este sa iti stimulezi fericirea alergand. 3 ani de te bucuri de linistea si confortul unei relatii dupa care cauti noutatea, intriga. Dupa care din nou plangi dupa stabilitatea de acasa. Hainele cumparate acum o luna nu te mai satisfac, masina nu mai e ultimul model, restaurantele trebuie sa fie din ce in ce mai deosebite ca sa te poata satisface. Vrei gusturi noi, senzatii noi, locuri noi. Tot ce e vechi te plictiseste, tot ce e nou te incanta. Vacantele devin din ce in ce mai sofisticate, bifezi oras dupa oras pe agenda calatoriilor ca sa simti ca traiesti, ca ai vazut lumea. Incerci orice sport, orice noua activitate. Azi esti fun sa conduci un motor, maine ti se pare cool sa sari cu parasuta si poimaine vrei sa iti iei lumea in cap si sa faci inconjurul lumii pe bicicleta. Azi te lupti impotriva politicii si maine te arunci in lupta impotriva copiilor orfani din africa. Nu vezi ca si tu esti un copil orfan, tu vrei sa ii ajuti si sa salvezi pe ceilalti. Nimic nu te satura. Monotonia ti se pare cel mai mare cosmar. Cele mai noi carti citite, cele mai noi cafenele incercate, cele mai noi gadgeturi, cele mai noi tehnici de slabire, de activitati..you name it..you’re there. Neobosit. Tot timpul gata de atac. Si nu te opresti macar o clipa sa te intrebi daca tot ce cauti nu e inauntru, si nu afara.

Crezi ca esti liber dar ce stii despre tine? Cine esti? Esti o pasare cu o colivie frumoasa. Si crezi ca e de ajuns. Ca nu ai nevoie de mai mult. Asta e de fapt colivia ta.

Si stiu ca ai creat aceasta colivie din frica, din durere si sa te aperi. Stiu ca tii la ea, ca nu vezi sensul de a renunta. Si tie chiar nu ti se pare ca e o colivie. Ti se pare ca lumea vorbeste asta din frustare si incapacitatea de a face ceva ca tine, de a gasi acel echilibru in viata. Dar daca nu e asa?  Doar daca? Daca totusi esti mai mult decat o fiica responsabila, o iubita implinita, un angajat serios si dedicat, o prietena perfecta? Daca esti mai mult decat o mama? Daca fericirea nu incepe si se termina cu o familie? Daca incepe si se termina din tine si atat?

70b12f7ecb0cfb25e73ca8e010c1bd3f

Oricat de frumoasa e, oricat de bine si in siguranta crezi ca stai in ea, e totusi o colivie. Si viata nu are butonul de reload. Este doar una. Te joci cum vrei cu ea. Te poti sacrifica cat vrei pentru cei din jur, sau poti sta incordata cati ani ai nevoie ca sa incepi sa iti dai voie sa simti si sa traiesti. Poti alerga pana in ultimul moment, neobosit, cautand in propriul tau carusel un colt de raspuns si adevar.

Te poti bate cu toate morile de vant ca sa simti bucuria castigatorului sau poti pierde toata bataliile posibile ca sa te simti cel mai chinuit suflet din lume.

Te poti bate neincetat ca sa simti ca traiesti si faci ceva sau poti sta deoparte ca sa nu intri in arena monstrilor.

Oricum ai face, e un joc, un teatru. In mica sau marea ta colivie. Un joc fascinant, dar pe care nu il conduci. Pentru ca daca tu simti ca trebuie sa te sacrifici pentru cei din jur si sa ii ajuti, nu stii de ce simti asta si nu poti schimba. Daca simti ca esti prost si urat, iti porti crucea cu demnitate, dar oricat incerci, nu reusesti sa o arunci. Daca te simti rau, nu poti clipi din gene sa te trezesti bun si generos maine. De ce? Pentru ca jocul care tu l-ai inceput te joaca el pe tine acum. Ai uitat, iar rolul a devenit atat de puternic, incat te domina. Te joaca. Cand vrea, cand are nevoie, cand se simte nehranit, te arunca in joc. De multe ori e confortabil. Te-ai obisnuit. Dar apar si acele momente cand jocul devine arena leilor. Cand ai vrea sa fii tu, asa cum esti, liber, fara zecile de oglinzi care ti le construiesti in jurul tau ca sa te poti analiza neincetat, ca sa nu poti face un pas fara sa gandesti inainte si sa te lauzi sau sa te critici.

Frumoasele noastre colivii si frumoasele de noi, pasarile. Si oare pasarea ce sunt alege un nou joc? Acela de a vedea ca totul e un joc si sa devina spectator? Oare ii va placea ce va vedea? Oare va suferi? Oare se va bucura? Sau poate doar se va juca incontinuare, de data asta stiind ca totul e un joc, al ei joc.

06109a6afaccf4727df15530e849d489Inchei cu un citat peste care am dat chiar azi dintr-o carte foarte puternica si frumoasa (Scoala zeilor, Stefano Elio D’Anna).

„Până îţi vei descoperi voinţa îngropata, până vei atinge libertatea totală, integritatea, trecutul te va pândi întotdeauna, să te ducă înapoi la vechea rutină. Ignoranţa este întotdeauna la îndemână… Dacă nu vei mai fi vigilent şi vei uita «visul», te va prinde în mrejele ei, într-o clipă, şi împreună cu tine, toate realizările şi înţelegerea, în ciuda eforturilor depuse, se vor degrada.
Nu contează cât de multe ai realizat. Până vei atinge reîntregirea Fiinţei, te vei afunda mereu în prăpastia ignoranţei tale…
Când vei dobândi completitudinea Fiinţei, vei putea să fii propriul tău stăpân; acesta este rezultatul unei îndelungate «lucrări a Şcolii»… Însă până în acel moment omul este un dansator pe sârmă, suspendat între nimicnicie şi eternitate.”

Zboara pasare draga, zboara!…

Daca ti-a placut citeste si:

Drumul spre intimitatea in doi nu trece numai prin pat

Drumul spre intimitatea in doi nu trece numai prin pat

Pe urmele increderii mele

Pe urmele increderii mele

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s