De vorba cu mine insami. In pozitia perfecta. Ca pe coperta.

COLLAGE1Librariile sunt pline de carti de dezvoltare personala si sprirituala. Facebookul este plin de poze cu mesaje motivationale despre cum sa atingi fericirea, cum sa traiesti in prezent si cum sa apreciezi ceea ce ai. Revistele sunt pline de articole care ne invata cum sa iubim, cum sa fim mai buni, mai siguri pe noi si mai de succes.  Cum sa descoperim resursele amortite din noi.
Si totusi, nu suntem mai fericiti, mai siguri pe noi si mai liberi. Relatiile poarta intodeauna aceleasi probleme. La job esti frustrat de incompetenta celoralalti sau de propria incompetenta si esec. Ca sa te simti mai frumoasa alergi la sala si in fiecare zi sau daca nu, la mall sa reinnoiesti garderoba. Perioadele proaste sunt numite acum “depresii” carora trebuie sa le gasesti repede o rezolvare. Pentru relaxare am inventat terapia prin shopping, vacantele all inclusive si spa-urile. Pentru a ne bucura am gasit iesirile cu prietenii, masa cu familia, noptile de clubbing si cafeaua intre fete. Si da, ne bucuram de ele.
Dar parca lipseste ceva din peisaj. Parca in toata avalansa de terapii, yoga, sapaturi adanci in trecut si carti motivationale, nu reusim sa ne dezvoltam personal ca in povestile de succes despre care citim…in cartile alea de succes.  Parca nu ajungem ca in filmele de la Hollywood sa avem revelatii in care ne dam seama care e scopul nostru in viata sau ce ne place sa facem cu adevarat. Parca tot nu reusim sa iubim si sa ne iubim. Parca tot nu ne vedem frumosi. Parca tot il judecam pe cel de langa noi. Parca viata trece de multe ori pe langa noi. Parca tot asteptam ceva care nu mai vine. Parca tot ne plictisim. De noi insine. Si atunci incepem sa ne uitam in jur si sa ne hranim cu experiente, cunostinte, senzatii, gusturi sau emotii.
Ne hranim cu muzica altora in loc sa o cream pe a noastra.
Ne hranim cu frumusetea altora in loc sa o privim pe a noastra.
tumblr_m8mb0wKRtF1rduew2o1_400_largeSi incepem sa ne zicem ca sufletele pereche nu exista, ca compromisul e cheia relatiei ideale si ca perfectiune nu exista. Ca oamenii sunt rai sau idioti. Incepem sa credem ca nefericirea face parte din fericire. Ca boala face parte din viata.  Ca viata are ups and downs. Ca a ma gandi la cei din jur inainte de mine e compasiune si datorie a noastra ca oameni. Ca e normal sa te sacrifici. Ca a zice ce imi doresc e egoism in loc de sinceritate. Ca daca dau, e normal sa si primesc. Ca daca nu dau, nu voi primi. Ca nu e bine sa suferi, ca trebuie sa inveti sa fii tare ca sa treci peste suparari.
/
Dar un lucru foarte trist care mi-a atras atentia la tot ce facem e dezinteresul pe care il avem fata de sentimente si de a le trai cu adevarat. Noi traim doar ceea ce e acceptat. Ceea ce pare ciudat, aiurea e dat la o parte. Credem ca simtim, dar de fapt avem un termometru cu care masuram aceste simtiri. Iar ceea ce iese din parametri evitam. Nu intram in emotie, nu incercam sa ne aruncam in a ne experimenta trairile la maxim.
Traim ca pe coperta unei reviste. In pozitia perfecta.
7161389645_05082cf9c6_zNu mai vrem sa plangem. O despartire e peticita de prietenii care incearca sa te scoata in oras si sa te ajute sa uiti cat mai repede de ultimul nenorocit care ti-a frant inima. Sa uiti de “esec”. Nimeni nu il numeste asa dar de fapt toti credem asta. O despartire, un divort devine un esec personal. Problemele de la birou devin monologuri de seara in care aparent crezi ca te eliberezi de tot ceea ce ai strans in timul zilei. Nu te-ai gandi ca in loc sa eliberezi de fapt hranesti, nu? Nu indraznim sa spunem ceea ce simtim de frica sa nu ranim, sa nu fim judecati si prost intelesi. O relatie proasta cu un parinte devine doar o pagina din viata ta pe care o accepti as it is. Un prieten care te-a ranit devine o alta pagina rupta si tot asa. Viata devine o carte de povesti pe care le-am palavragit o saptamana, dupa care am aruncat pagina si am trecut mai departe. Dar rar incercam sa citim printre randurile acelei povesti. Sa vedem ce ne zice cu adevarat si mai ales sa simtim cu adevarat.
Eu sunt adepta simtitului. Nu cred ca vacantele, cititul, relaxarea, iubirile..de o vara sau de o viata, succesele, senzatiile tari sau mai putin tari sunt calea…cel putin nu a mea. Cred ca avem nevoie de mai multa simtire. Cred ca descoperirea vine din simtire. Cand ma refer la simtire nu ma gandesc numai la a te bucura de un peisaj frumos, de o mancare buna sau de oamenii dragi tie. Si asta. Dar asta facem deja, nu? Cred ca multi am intors macazul de la simtire la a acumula experiente de viata si cunostinte. Si am inhibat o parte a noastra declarand-o valabila doar pentru cei sensibili sau slabi. Foarte interesant e ca de cand imi descopar paleta de simtiri, simt ca prind radacini. Nicidecum ca devin mai slaba.
tumblr_ma78x7FeBS1rqiu18o1_500_largeRecunosc ca ma intrebam la un moment dat cu ce ma ajuta aceste simtiri. Mi se pareau insignifiante fata de marile descoperiri si revelatii interioare. Ma bucuram de ele dar nu cu toata inima. Ma bucuram dar cu gandul sa vina o data si partea interesanta. Si zilele trecute, intr-o alta experienta care parea ca nu are cine stie ce profunzime m-am trezit ca ma simt verticala. Chiar asa, verticala, si nu ca o salcie plutitoare. Nu am devenit in acea seara verticala dar am realizat de unde crestea verticalitatea mea. Culmea, exact din acest putin cate putin. Culmea, din corp si nu din experiente de viata.
/
Paleta mea de simtiri a inceput acum ceva vreme cu plans…mult, pana nu am mai avut efectiv lacrimi. Am dansat fara sa ma uit daca sunt ridicola sau nu si m-am bucurat de corpul meu si de mine. Mi-am dat voie sa zbor..da..ca un fluture. Cat de stupid e sa dai din aripi ca un fluture? Foarteee! 🙂 Am trait ura fata de cei din jur. Nevoia de a sta departe de ei. Invidia. Acceptarea celorlalti. Am trait durerea copilului din mine care vrea sa fie iubit. Puterea sa accept durerea ca parte din mine. Frica. Critica fata de mine insami. Lupta intre pot si nu pot. Intre a-mi da voie si totusi nu. Dezamagirea. Mi-am dat voie sa ma bucur de o “reusita” fara sa analizez daca chiar e o reusita sau supraevaluez, sa las “falsa” modestie la o parte. Mi-am dat voie sa ii simt pe cei din jur, sa simt spatiul dintre mine si ceilalti…fara cuvinte, pareri si informatii. Mi-am dat voie sa vad dincolo de aparente sau ceea ce vroiam sa vad. Eliberarea. Si mai ales, nemiscarea nascuta din miscare. Cand simt nemiscare in corpul meu dar in acelasi timp totul e viu, atent si prezent.O lista lunga. Care sper sa devina si mai lunga.
tumblr_lvkx7ndKaG1r2ushyo1_500_largeAzi aleg sa imi hranesc verticalitatea! Aleg sa ma bucur ca imi simt radacinile. Ma bucur ca nu mai caut radacinile in afara, si ca in sfarsit pot sa le simt in mine!
  • Acum cativa ani, verticalitatea mea = un job care imi permite sa ma dezvolt, sa simt ca “cresc”, ca evoluez. Un iubit care sa ma faca sa ma simt iubita si ca va fi acolo mereu, alaturi de mine. Acel the one cu care voi imbatrani. O casa frumoasa, cozy. O familie unita si fericita. A mea. Vacante care sa ma ajute sa cunosc lumea..pe toata. Cu cat mai departe, cu atat mai bine. Prieteni, cat mai multi, cu care sa imi petrec timpul liber si sa simt ca apartin unui grup, unor persoane dragi care ma admira, ma plac.
  • Azi, verticalitatea mea = nemiscarea corpului meu in totala atentie si prezenta.
Unii numesc asta a gasi radacinile in tine. Eu am vrut sa ii dau definitia mea proprie si personala. Ca sa simti ca trebuie sa iti gasesti nuanta, si nu culoarea.
/
Si nu neg lista pe care o cautam si asteptam sa bifez acum cativa ani. Multi inteleg ca se anuleaza cu ce caut sau am acum. Diferenta e in ce iti cauti radacinile. Poti sa te bucuri de aceleasi lucruri atata timp cat nu le numesti cauza si izvor a fericirii tale. Ele sunt viata pe care tu o creezi si nu ceea ce te creaza pe tine.
/
Cateva “adevaruri” care ni le zicem…
/
Mit. Vrem relatii fericite, armonioase si bazate pe comunicare.
Realitate: Vrem ca cel de langa noi sa se schimbe asa cum vrem noi si cum stim ca e mai bine pentru noi . Intre, ramane sa aplicam regula compromisulului.
/
Mit. Vrem sa ne dezvoltam personal
Realitate.  Vrem sa devenim variante imbunatatite care stiu sa isi aleaga partenerii potriviti, jobul cel mai satisfacator si sa bifeze succes dupa succes.
/
Mit. Vrem sa ne iubim asa cum suntem.
Realitate. Vrem, dar hai totusi sa slabim, sa scapam de celulita si burtica. Dupa, aflam si cum sa ne iubim.
/
Mit. Vrem sa ne placa ceea ce facem.
Realitate. Vrem succes, vrem sa fim apreciati la job si admirati de colegi. Vrem sa ne simtim utili si importanti. Si asta inseamna ca imi place ce fac.
/
Mit. Vrem sa ne cunoastem pe noi insine.
Realitate. Vrem sa descoperim acel lucru magnific care stim ca exista in noi si ne face speciali. Dar asta fara sa aflam lucruri care nu ne plac si fara efort, fara dezamagiri si momente dificile. Fara munca. Si fara sa parem ridicoli sau sa incercam, sa experimentam.
/
Mit. Vrem sa intalnim sufletul pereche.
Realitate. Vrem sa credem ca sigur e cineva acolo care orice ar fi nu ne va parasi. Ca nu vom imbatrani singuri. Pentru ca la urma si la urma urmei, ceea ce ne e frica cel mai rau e sa ramanem singuri…cu noi insine. Vrem certitudinea ca exista un “el” sau “ea” care niciodata nu va inchide usa in urma lui.
/
Poate iti place si:
Cearta pentru supa de puiSunt copilul parintilor mei
Viata mea este despre mine, nu despre ceilalti

Viata mea este despre mine, nu despre ceilalti

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s