De vorba cu mine insami: Sunt copilul parintilor mei

tumblr_ls9mhmrKw81r41m2fo1_400_largeNu stiu cati dintre noi isi recunosc in ei parintii. Poate cazul meu e mai clar fiind crescuta de un singur parinte si asa fiindu-mi usor sa recunosc in mine imaginea mamei. Mama m-a crescut intr-o perioada in care nu erau foarte multe mame singure si nici nu se discuta in stanga si dreapta despre cum sa fii o mama singura, independenta si fericita. Nici nu conteaza ce anume insa a facut-o pe mama mea sa fie speriata de lumea din jur si lipsita de neincredere in ea. Sa fuga de oameni si sa ii simta rai si periculosi. Sa nu incerce nimic in afara granitelor ei de securitate. Cand eram mica nu cred ca am observat aceasta fata a ei. Pe de alta parte mama, simtindu-se foarte impovarata de viata dura si complet neajutorata a incercat sa ma faca un viitor adult puternic si ambitios. Doar ca in loc sa ajung un adult puternic si ambitios doar am creat o imagine de adult puternic si ambitios. In spate, am dus aceeasi povara de om neajutorat, de victima, de frica ca ceilalti sunt mai buni, ca reusesc iar eu nu, si convingere ca nu pot. Nu cred ca poate exista un exemplu mai clar de cum preluam de la parintii nostri bucati din felul lor de a fi. Si e logic, nici nu am avea cum la o varsta atat de frageda sa ALEGEM cum vrem sa fim. Doar absorbim tot ceea ce vedem si mirosim in jur.

tumblr_lprnqhfwVc1qzwaddo1_500_largeNu imi doresc inca sa am copii, dar mi se pare un subiect fascinant despre ce putem face pentru copiii nostri doar privind in interiorul nostru(viitori sau prezenti). Si mi se pare fascinant cum majoritatea dintre noi pastram adanc in interior fricile si insecuritatile parintilor nostri. Chiar daca acei parinti si-au constientizat sau nu acele frici, chiar daca au incercat sa le ascunda sau nu fata de noi. Chiar daca au incercat sau nu sa ne insufle exact opusul acelor frici.

Am crede ca daca noi vom fi atenti acasa la ce vorbim si ce masca purtam in fata copilului, el va prelua toate actiunile noastre pozitive si va sti sa le ocoleasca pe cele care ii fac rau sau le consideram noi rele. Dar nu functioneaza asa. Copiii au o capacitate absolut formidabila de a simti. Ei nu judeca cuvintele noastre, conversatiile inteligente, ei simt. Si absorb. Sunt niste mici bureti de sentimente si emotii, pozitive sau negative si nu stiu ce e bine si rau. Ei nu stiu cand sunt mici ca neincrederea e rea sau buna, ca a nu te iubi e rau sau bine, ca nevoia de control e buna sau rea. Mai tarziu invata ca oricarui actiune si sentiment noi ii punem o eticheta de bine sa rau. Si asa incep sa isi anuleze partile pe care le-au invatat, le-au acceptat si iubit ca mai tarziu sa invete ca sunt “rele”, sa le acunda sau sa le uite.

Nu va imaginati ca mama imi povestea seara despre neincrederea in ea, nici nu stiu daca a stat vreodata sa si-o analizeze, sa o contientizeze. Dar neincrederea era acolo. “Nu pot“-ul ei traia in fiecare actiune chiar daca nu striga in gura mare ca nu poate. Ba chiar mult timp mama mi s-a laudat cat de puternica a fost sa creasca un copil singura. Dar poti creste un copil singura, poti depasi obstacole, greutati si in acelasi timp sa te uiti la tine cu neincredere si amaraciune. Depasind o viata grea nu ne face puternici decat daca vrem sa descoperim puterea care sta in fiecare din noi.

1009_449866215078377_309874485_n_largeVorbim de multe ori de greselile parintilor nostri si cu adevarat ele exista. Nu sunt de condamnat, pentru ca majoritatea au facut ce au putut. Dar cati dintre noi nu calcam pe urmele lor facand exact aceleasi greseli dar invelite in alte forme? Ma gandesc ca acum cativa ani, aveam foarte bine stabilit in cap viitorul copilului meu. In primul rand voi avea grija ca el sa aiba doi parinti si nu unul ca in cazul meu, sa aiba o situatie materiala foarte buna, posibilitati, dupa care va participa la multe activitati menite sa il dezvolte personal si chiar fizic (un corp frumos se construieste de mic). Dar nu asta a facut si mama mea? Nu a incercat exact acelasi lucru pentru mine? Sa ma faca sa am ce nu avea ea. Nu avea o siguranta financiara asa ca m-a invatat sa imi doresc siguranta financiara. Nimic rau la urma urmei, nu? Doar ca nu a venit pe “gratis”. A venit cu senzatia unei presiuni, cu senzatia ca nu sunt destul de buna, ca ceilalti sunt intodeauna mai buni (de cate ori nu v-au intrebat parintii ce note au luat ceilallti colegi 🙂 ), ca nu imi traiesc propria viata. Nu rezultatul e problema, ci felul cum am ajuns la el. Si imi dau seama ca pot face mai mult pentru copilul meu. Imi dau seama NU ca trebuie sa fac exact ca mama, NU invers decat mama, ci ca pot sa iau din toate experientele ceva si sa ii daruiesc copilului meu ce vrea sa primeasca. Imi dau seama ca nu trebuie sa incerc sa contruiesc un copil perfect care sa aiba toate sansele la o viata “perfecta”. Noi credem ca micii bebelusi sunt ca o panza goala pe care putem sa pictam ce dorim. Chiar multi incearca sa picteze ce isi doresc de fapt sa fie sau cred ca vor sa fie. Nimic mai gresit. Poate ca panza este mai mult sau mai putin goala, dar EI vor alege ce sa puna pe ea. Si pe langa orice lista ai avea de dorinte si pareri cum e mai bine sa faci pentru copilul tau aminteste-ti ca tu esti in el. Nu doar biologic, nu doar fizic, dar si spiritual.

Singurul mod in care copiii nostri pot avea incredere in ei este ca noi sa avem incredere in noi.

Singurul mod in care copiii nostri pot sa fie fericiti este ca noi sa fim fericiti.

Singurul mod in care copiii nostri vor iubi si se vor iubi este daca noi ne vom iubi pe noi insine. Cu adevarat.

tumblr_lnbhdjx3821qiw4ruo1_500_largeSunt multe dezbateri despre cum sa ne crestem copiii. Discutii despre alimentatia sanatoasa, cat de atent sa fii iar de cealalta parte parerea ca dam prea multa atentie si ca noi am trait foarte bine si cu lapte, carne si o alimentatie cat mai diversificata din toate punctele de vedere. Discutii despre a da copilului margarina sau nu. Discutii despre a vaccina sau nu copilul. Despre daca sa doarma singur sau cu parintii si pana la ce varsta. Despre alaptare sau nu. Despre tehnici si jocuri de a ne stimula copiii si parerea ca exageram intervenind prea mult in cursul natural al lucrurilor. De la a complica la a simplifica. Despre activitatile de acasa, activitatile de la gradinita si multe alte subiecte. Si toata lumea are o idee despre cum e bine. Cum e bine sa iti cresti copilul. Foarte mult circula discutiile contradictorii intre noile metode de parenting si decizia de a pastra lucrurile cum sunt, adica a-i oferi copilului aceeasi crestere pe care si noi am primit-o. Jonglam intre extreme. Pentru ca fiecare vrea sa demonstreze ca felul lui e cel corect. Si pentru ca cautam innebuniti calea perfecta. Nu neg cu nimic nevoia copilului de a primi iubire, atentie, joaca, alimentatie sanatoasa, creativitate, educatie – fiecare dintre ele in ce forma vrea si intelege parintele ca e bine, dar sa nu uitam de mostenirea pe care o lasam acelui copil. Si pe care nu o putem vedea decat in interiorul nostru. O parte din copilul tau esti tu.

Vor creste si copiii crescuti vegetarieni si cei omnivori, si copiii alaptati un an si cei alaptati o luna. Si copiii care au fost de mici la diverse activitati creative si cei care s-au jucat in fata televizorului, si cei crescuti pe strazile prafuite ale Bucurestiului si cei de pe ulitele satului. Vor creste si cei care au vazut lumea de la 3 ani si cei care au cunoscut doar strazile invecinate. Vor creste si vor ajunge sa isi locuiasca vietile mai mult sau mai putin visate. Si intr-o zi se vor uita in ei si isi vor recunoaste parintii. Cu bune si rele. Ce vor descoperi depinde de tine acum.

Unii pot descoperi ca a fi perfect in viata e obositor, altii ca e greu sa mentii standarde ridicate, unii ca nu stiu sa iubeasca, altii ca nu stiu sa se lase iubiti, iar altii ca nu se pot aprecia si iubi. Unii ca trebuie tot timpul sa fie cei mai buni, altii ca nu pot sa fie buni. Unii descopera ca doare sa nu iubesti si sa pastrezi un zid intre tine si ceilalti, ca singuratatea nu e calea spre fericire. Unii descopera ca trebuie sa fie seriosi, oricand, oricum, ca nu isi pot da dreptul la joaca si bucurie. Altii simt ca poarta niste lectii pe care nu le recunosc ca fiind ale lor. Sunt multi care descopera ca nu isi traiesc propria viata si ca proprii parintii traiesc in alegerile lor de zi cu zi. Cate femei nu isi aleg partenerii de viata cautandu-l pe tata, de cele mai multe ori inconstient. Si cati barbati nu isi cauta mamele sau opusul mamelor in iubita de acasa?

Fiecare poate descoperi o lectie pe care a repetat-o multi ani. Multi ne redescoperim franturi de lectii. Pentru unii lectia e mai greu de purtat, pentru altii mai usoara. Unii nu vor sa ii dea drumul, sa renunte. Pentru ca vine de la mama si tata. Si acea lectie a fost primul nostru act de iubire.

522022_357814514319384_1418909588_n_largeCe mananca, daca va fi lasat la Mc sau nu, daca va manca cartofi prajiti sau salate, daca e vaccinat sau nu, daca il cresti mai auster sau mai bland, la scoala privata sau particulara, asta tine de fiecare persoana in parte. Trebuie sa invatam ca nu exista cai perfecte si general valabile si sa acceptam ca toti vrem ce e mai bine pentru copiii nostri. Nu e nimic rau in a te informa, in a citi, in a incerca. Dar fara comparatii. Fara nevoia de a te asigura ca ceea ce alegi pentru copilul tau e mai corect decat ce alege colega ta de la serviciu. Fara nevoia de a te uita superior la mamica care isi hraneste copilul cu legume, seminte si lapte de susan si nici sa o comentezi la orice pas pe cea care ii da dimineata copilului paine cu margarina. E normal sa ai pareri si sa crezi in ele. E si mai bine daca ti le faci ascultandu-ti intuitia. Nu e trist ca multe dintre noi femeile nici nu mai stim ce e aia intuitie? Ca am inlocuit intuitia cu doctorul, revistele si parerile altora? Ca trebuie sa justificam fiecare alegere cu argumente solide pentru ca e absurd sa zici ca alegi ceva pentru ca asa vrei..pentru ca asa simti. Pai si cum? Daca se intampla si aia, si aia ? Nu te-ai gandit?  Se pare ca e rau sa nu gandesti 🙂

Dar cum acest blog este un blog depre a simti, nu pot decat sa zic ce imi zic mie: mai putina gandire, mai multa simtire! Si incredere! In tine si copilul tau!

large4234234S-ar putea să îţi placă şi:

Danseeeeez!

Danseeeeez!

Adevarul gol golut

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s